Mamelucii portocalii, de la TVR!

în Arhivă
30
noiembrie
4'
0

De curând, l-am auzit pe Silviu Prigoană lăudându-se că va aduce bani la bugetul statului desființând posturile TVR 3 și TVR Info. Genial, nu? Deputatul care și-a făcut un brand personal din gunoi e direct interesat ca posturile care adună audiențe mici să dispară, pentru a mări potențialul propriei televiziuni, de culoare portocalie, pe care urmează să o lanseze în perioada asta. E drept, TVR Info nu mi-a spus niciodată nimic, nu cred că am vizionat mai mult de trei grupaje informative în ultimul an. Cu toate astea, într-o piață în care mogulii fac legea și dictează agenda publică, e nevoie de o televiziune de știri echidistantă, chiar dacă pentru asta trebuie să contribuim cu toții. Dar în loc să vedem de ce TVR 3 nu e competitivă, o desființăm, pentru că papă aiurea bani de la buget! La TVR 3, culmea, chiar mă uitam. Am văzut destule reportaje interesante, de prin țară, transmisiuni sportive (în special baschet), emisiuni bune, care însă nu fac rating suficient pentru a fi promovate mai sus. La TVR 3 se adună însă publicul pe care-l vrea Silviu Prigoană, pentru propria televiziune.

Nu-mi place Victor Ponta! Nu-l înghit nici cu un butoi de lămâie! Cred că este imatur și arogant și că nu se poate ridica, deocamdată, la nivelul unui om de stat, așa cum ni-l dorim, nu așa cum ne este el înfățișat acum, în persoana președintelui. Salut însă încercările vizibile ale pesedistului de a deveni un personaj agreabil. Am urmărit luni, înainte de a muta la Barca – Real, pe TVR 1, la emisiunea Prim plan, unde Ponta încerca să răspundă calm întrebărilor aproape lătrate de doi jurnaliști nervoși. Domnul Tapalagă doar că nu i-a ars vreo două palme peste bot lui Ponta, pe care nu prea l-a lăsat să vorbească, iar o doamnă, al cărei nume nu l-am reținut, îl înțepa atât de des pe Micul Titulescu, încât ajunsese să-i completeze, ironic, fiecare frază. O realizatoare cuminte, aproape invizibilă, încerca rar și amenic să-i mai tragă de lesă pe cei doi. Un spectacol fabulos, dacă pui în balanță această emisiune cu o ieșire pe același post a șefului statului. E clar, PDL și-a subordonat televiziunea publică. De fapt, martorii lui Băsescu sunt convinși că trebuie să le răspundă pesediștilor, pe spinarea noastră, cu aceeași monedă. S-a furat la votul pe Legea pensiilor? Lăsați, domnilor, că și pe vremea pesediștilor se fura la fel, numai că nu i-a prins nimeni! Se numesc politic numai incompetenți, la toate instituțiile statului? Eh, PSD n-a făcut la fel? Se aranjează licitații în favoarea firmelor pedeliste? Așa s-a întâmplat și pe vremea pesediștilor, când nu puteai lua nici o lucrare pe bani publici dacă nu treceai pe la partid! Se fură prea mult? Pesediștii nu vor putea fi egalați la capitolul ăsta!
Și-atunci, dacă PSD își subordonase televiziunea publică, pe lângă instituțiile de presă private, care au păpat sume fabuloase din bugetul statului, asta legitimează gestul PDL, de a transforma televiziunea publică într-un oficios! Iar confirmarea că așa gândesc oamenii președintelui Băsescu o avem din reacția lor față de presa care-i critică și care nu poate, domnule, decât să fie decât plătită de PSD. Huo, mie!
PS. Pentru că nu-și mai amintesc cum a câștigat Băsescu alegerile, le reamintesc pedeliștilor că linsul puterii în fund îi afectează acesteia grav procentele, la alegeri!

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterEmail this to someone

ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Cordaciul Simonei Dolniceanu, manager la Spitalul de Boli Infecțioase Ploiești!