Studiu aproape ”complect” de caz. Gabriel Oprea, relațiile publice și moartea clinică a presei tradiționale

în Arhivă
26
octombrie
11'
17

oprea_bunScriu la textul ăsta de vreo trei zile. Și aseară, când să-l public, mi-am zis: e duminică, dacă iese mâine Oprea, să-și dea demisia? Am avut dreptate doar pe jumătate. Oprea a ieșit, dar nu și-a dat demisia. Cât de prost sunt doar că am luat în calcul asta! Deci:

Fapte. O coloană oficială în care se afla generalul Gabi Oprea, ministru de interne și vicepremier, zboară prin București, pe ploaie, la o oră în care probabil 300.000 de oameni stau în trafic cel puțin două ceasuri, încercând să ajungă acasă. Un polițist cade cu motocicleta într-o groapă și moare.

Întâmplarea petrecută acum 5 zile nu are impactul pe care ar trebui să-l aibă în presă, dat fiind că în cele mai multe medii tradiționale conținutul editorial este controlat la sânge. Oana Zăvoranu împărțindu-le amărâților hainele maică-sii e un subiect perfect pentru acoperirea acestei întâmplări.

După prima zi, valul de nemulțumire crește, dar nu amplificat de presă, cum ar fi fost normal, ci de public. Mijlocul de propagare: rețelele sociale, deci noile media. Valul crește, urmând același tipar pe care l-am mai văzut în noiembrie anul trecut. Atunci, nemulțumirea oamenilor față de organizarea alegerilor în afara granițelor și față de presa care nu relata ceea ce se întâmplă a răbufnit pe net, iar până la ora 21, Iohannis, fără să fi făcut ceva deosebit (da, echipa lui a alocat sume serioase pentru rostogolirea online a subiectului), îl întrecuse pe Ponta. Cum? Cu oamenii care nu erau luați în calcul deloc de partide. Oamenii care apar în toate sondajele la ”nu votez/nu merg la vot”. Ei au dat peste cap mașinăria de vot a PSD.

După două zile, se constată că-n presa tradițională există încă mulți jurnaliști care nu și-au abandonat meseria. Și și-o fac cum pot ei mai bine. Dar conținutul în multe locuri nu e dictat de ei, ci de interesele patronilor, apărate de șefii de redacții, în multe situații niște Gabi Oprea mai mici, împinși în față de patroni tocmai pentru că nu comentează ordinele și sunt loiali cauzei acționarilor, deloc jurnalismului. Astfel, asistăm la situația incredibilă în care jurnaliștii au o opinie pe Facebook și alta la locul de muncă.

În timpul ăsta, încep să se afle lucruri. Despre coloană, despre traseul lui Oprea, despre faptul că nu s-a oprit coloana pentru a vedea starea polițistului, despre anomaliile din sistem. Și nemulțumirea oamenilor crește, în timp ce Oprea tace, beneficiind în continuare de suportul principalelor canale de știri, care aproape că ignoră subiectul sau îl tratează la și altele. Ca un exercițiu, am spus-o și în emisiunea de joi, de la TVR, încercați să vă imaginați ce-ar fi fost la gura multora dacă era vorba de coloana lui Iohannis (până la urmă s-a încercat și manipularea asta, că nu era Oprea, ci Iohannis, dar n-a ținut).

Culmea, se tace și în politică. Pentru că Oprea este omul pe care-l vor toate forțele politice. Nimeni nu vrea să se certe cu Oprea. Nici Gorghiu (care are doar o frază leșinată pe Facebook pe acest subiect), nici Ponta, nici măcar Iohannis (mă rog, la el tăcerea e obișnuită). Ieșirea de azi a lui Iohannis este jenantă. ”Îi invit la microfon pe Ponta și Oprea!” Senzațional! Practic, omul s-a gândit cum să nu spună nimic, dar să pară că spune ceva.
Zgonea ajunge la performanța de a spune la Pro TV că el nu știe ce să spună când i se cere să răspundă cu da sau nu la întrebarea dacă Oprea ar trebui să demisioneze. Se ajunge la situația tâmpită în care toată lumea pare dispusă să-l protejeze pe Oprea. Iar dacă în jocul ăsta ar fi doar politicienii și presa totul ar fi fost ușor. Oprea ar fi fost spălat (așa cum se și încearcă de altfel) fără probleme. Așa cum au fost îngropate mii de scandaluri, în ultimii 25 de ani. Iar publicul nu ar fi putut să se opună, să răspundă, să se organizeze cumva împotriva acestei decizii a policitienilor, a patronilor de presă și a jurnaliștilor, că nimic nu s-a întâmplat, nimic nu s-a relatat.

Urmări. Dar noile media strică jocul ăsta, distrug această complicitate. Pentru că rețelele sociale nu pot fi controlate așa cum se întâmplă cu presa tradițională. Oamenii se organizează și cer socoteală. Pun întrebări, comentează ipoteze, dau verdicte, ba chiar ies în stradă. Sunt și multe încercări de manipulare, dar gălăgia asta e bună, menține subiectul în atenția tuturor. Și-l propagă la niște milioane de români, care-s pe Facebook. Întrebarea e pentru cât timp și cu ce urmări.

Prizonieri ai unor tactici de PR învechite, oamenii lui Oprea îl sfătuiesc să stea pitit, până trece valul ăsta. Câteva zile și nimeni nu-și va mai aminti de subiect – s-au gândit probabil strategii interesului național. Oameni care au o misiune aproape imposibilă: să facă dintr-un nimeni un om de stat, un tip nu doar digerabil, ci un model de urmat pentru electorat. Vă dați seama, dacă Oprea avea niște oameni deștepți lângă el, care l-ar fi sfătuit să se pozeze ținând în brațe cadavrul polițitului? (Mă rog, înțelegeți ideea: să oprească mașina, să meargă la spital, să îi pese, poate să verse o lacrimă) Oprea ar fi fost acum, în țara numită România, la 80% simpatie! Din cel mai indigest personaj politic, ar fi ajuns cel mai iubit. Dar Oprea a fugit. Pentru că, atunci când știi că nu știi nimic te sperii și fugi. Oprea face asta de ani de zile. Își cosmetizează sprâncenele și cv-ul, evitând orice înfruntare directă, orice lumină pusă pe el, orice împrejurare care l-ar putea arăta așa cum este de fapt: gol! Totul e aranjat la Oprea, totul e fals!

Strategia de răspuns a echipei lui Oprea e simplă, rudimentară chiar (concepută probabil de jurnaliști, nu de oameni de comunicare), dar s-ar putea să fie eficientă, la cât de lipsiți de simț civic suntem noi, românii. La sârbi n-ai putea să faci asta, dar în România încă merge. Așadar, ideea e ca subiectul să fie ignorat în continuare de presa tradițională: ziare, posturi de radio, televiziuni. Adunate, cele care pot fi controlate de Oprea, depășesc 80% din audiență. Când a fost dat jos guvernul Unugureanu, manifestații la care participau câteva sute de oameni erau prezentate drept ample mișcări de stradă, fiind filmate ca atare. Acum, mii de oameni nu mai fac nici măcar obiectul unor știri. În 2012, realizatorii tv își smulgeau părul din cap alături de invitați, acum subiectul e ignorat. Dublu standard. În funcție de interes.

Strategia ar putea da rezultate, spuneam. Cu două condiții:
1. Presa tradițională (televiziunile) să continue ignorarea subiectului (o statistică interesantă despre cum a fost tratat subiectul mitingului din această după-amiază aveți aici). Sau, cum am văzut în seara asta, să-l trateze, dar nu discutând atitudinea lui Oprea, ci despre cât de vinovată e groapa, de parcă despre asta e vorba în acest caz.
2. Valul de pe rețelele sociale să se domolească rapid.
Unde e buba? Ați ghicit, la amploarea subiectului pe rețelele sociale. Unde lumea discută în continuare subiectul. Și nu doar că-l discută, dar spațiul manipulat de televiziuni este practic invadat din nou, la fel ca la alegeri, de sute de mii de oameni care nu se uită la tv. Și care determină opinii în jurul lor, în familiile lor, în rândul celor care se uită la tv. Așa cum au determinat opinii în familiile lor cei din Diaspora, în noiembrie.

De ce au gândit oamenii de PR ai generalului Oprea prost strategia, ratând ocazia senzațională de a transforma în om o imagine falsă, care scârțâia deja din toate încheieturile? Pentru că moartea acelui polițist este o criză de imagine care se adaugă pe un teren deloc roditor. Aici, faza de cercetare, cum se numește ea în PR, s-a făcut prost. Adică, nu suntem în cazul jurnalistei de la Digi, care l-a întrebat pe Marian Munteanu dacă a fost în Piața Universității la mineriade. S-a vorbit o zi intens peste tot, după care subiectul a fost abandonat total. Pentru că n-aveai ce să mai spui. S-a râs, s-a glumit, gata.
În cazul lui Oprea, problema de imagine este foarte complexă. Avem de-a face cu un personaj controversat, care are deja destule etichete negative, puse în spațiul public. Cu un asemenea personaj, care practic n-are ce căuta într-o funcție atât de importantă, într-o societate normală, europeană (bine, noi am fost conduți zece ani de Băsescu, deci se poate chiar mai rău), nu poți adopta tactica: hai să ne pitim, poate trece valul. Sau poți? Vom vedea, zise orbul.

O ultimă observație despre presă. Se demonstrează încă o dată că agenda televiziunilor nu are nicio legătură cu interesul public. Ba e făcută, în multe situații, împotriva interesului public. Ce înseamnă asta? Că presa tradițională, pierzând odată cu apariția rețelelor sociale rolul de gatekeeper, deci puterea de a mai decide ce este o știre și ce nu, și-a schimbat poziția, devenind mai degrabă portavocea instituțiilor statului și a corporațiilor. Chiar dacă veniturile se bazează încă pe încasările din publicitate (dar nu peste tot), e limpede că presa nu mai este câinele de pază al democrației, ci doar pitbull-ul folosit de stat în lupta cu propriii cetățeni. Care se văd astfel nevoiți să se organizeze singuri, folosind rețelele sociale.
Cine va înțelege asta și va face presă din nou în interesul publicului are un viitor. Cine nu, va supraviețui artificial, dar pe post de portavoce a unor instituții sau firme, nu ca instituție de presă. Așadar împotriva, nu în sprijinul interesului public.

Pentru că strategia cu tăcerea nu a ținut, PR-ul lui Oprea a schimbat foaia. Și l-a trimis pe general să facă azi o declarație. Prost concepută, de la un capăt la celălalt. Pentru că:
1. Oprea a spus că vorbește pentru că i-a cerut Iohannis, nu pentru că i-au cerut românii. Românii care i-au cerut asta nici nu există, sunt plătiți, sunt puși să facă asta, să-i ceară demisia. Deci, dispreț total față de oameni.

2. Nu a răspuns practic la nicio întrebare importantă cu dovezi certe, ci ne cere să-l credem pe cuvânt.

3. A explicat într-un mod penibil de ce a tăcut timp de 5 zile: din respect pentru familia polițistului. Ce prosteală! Probabil consiliera aia inteligentă l-a sfătuit să spună asta…

4. Lăsând la o parte faptul că a avut nevoie să citească de pe foaie că nimeni nu e mai presus de lege, Oprea a ținut să-și confirme limitele evidente, trântind un ”complect” de toată frumusețea, într-o declarație care nu a avut mai mult de 1500 de semne. Doctor, frate!

5. Nu a acceptat întrebări din partea jurnaliștilor, ceea ce confirmă frica lui Oprea de a apărea în fața oamenilor așa cum este. Își va aranja probabil diseară o emisiune în care să fie spălat cum trebuie, pentru a se închide frumos acest scandal.

Dacă ați avut răbdare să citiți până aici, iată și concluzia mea. Publicul activ, publicul instruit, urban, informat, a mai câștigat o luptă cu presa tradițională, repunând pe tapet un caz pe care numți politicieni, patroni de presă și unii jurnaliști l-au vrut închis mult mai rapid. Oprea a aflat azi, chiar dacă nu a spus asta, că nu poate face chiar ce vrea el. Și trebuie să dea socoteală în fața oamenilor. Că asta-i democrația, mama ei de democrație!
Deci, dacă nu schimbă ceva, presa tradițională e pe drumul sigur către faliment. Pentru că, așa cum s-a văzut și la alegerile de anul trecut, diferența nu se mai poate face cu oamenii din mediul rural, neinformați, ușor de manevrat. Asta trebuie să înțeleagă presa tradițională. Că trebuie să găsească o cale să revină în slujba publicului. Cât despre clasa politică, ea a dat deja faliment. Oprea, de pildă, e mort politic, doar că nu știe asta. Încă.


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Demisia de oroare