TVR, serviciul public care nu are program cu publicul

în Arhivă
02
noiembrie
6'
23

tvrMi-e rușine! E un sentiment puternic, care mă încearcă, de vineri seară, dincolo de tristețe și de revoltă, legat de ceea ce s-a întâmplat. Cred că mulți dintre cei care ar trebui să tacă vorbesc mult prea mult, de trei zile. În semn de respect pentru familiile victimelor, pentru cei aflați încă în mare suferință, am tăcut până acum. Și nu vom face emisiunea Starea nației nici mâine, în cea de-a treia zi de doliu național. Vom avea marți o ediție specială pe acest subiect. Poate până atunci vom avea și ceva mai multe răspunsuri.

Am văzut lucruri extraordinare de vineri seară până acum: am văzut oameni fantastici, am văzut solidaritate, am văzut omenie. Dar am văzut și multe lucruri groaznice. Am văzut mulți nemernici, profitori. Neoameni.
Și despre unii, și despre alții, trebuie să vorbim. Unora să le mulțumim, pe ceilalți să-i punem la punct.

Sunt foarte multe lucruri de făcut. Despre ele, trebuie întâi să vorbim. Și apoi, obligatoriu, după ce stabilim ce s-a întâmplat, să facem. Să facem în așa fel încât astfel de tragedii să nu se mai întâmple. De fapt, asta sună mai degrabă a declarație politică. Tragediile nu pot fi anulate. Întotdeauna cineva va face o prostie care va produce o tragedie. Voluntar sau involuntar. Dar depinde de acțiunile noastre să limităm proporțiile și urmările acestor evenimente.
Să ne înțelegem. Ceea ce s-a întâmplat vineri seară putea să nu fie nici măcar o știre, dacă cineva avea pregătit un stingător în momentul în care s-a aprins buretele ăla blestemat. Iar asta s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi respectat câteva reguli de siguranță ce par banale, la prima vedere. Dar nu despre ce s-a întâmplat vineri vreau să vorbesc aici. Pentru că ar fi încă o sursă de gălăgie inutilă acum.

Ce simt că sunt eu dator să evidențiez este lipsa de reacție a unui serviciu public foarte important. Serviciul public numit Televiziunea Română. TVR nu a transmis nimic vineri noapte. N-a avut imagini, ci doar informații pe crawl. Jalnic! Televiziune publică fără imagini, doar cu text. Aflu, stupefiat, că nu există o procedură de intrare în breaking news. Vă puteți închipui așa ceva? Într-o instituție supraaglomerată, cu atât de mulți oameni, cu atât de multe resurse, o instituție blocată de multă vreme în proiect, sufocată de proceduri care mai de care mai complicate, nu există o procedură de intrare în direct, de la un eveniment. Încerc să înțeleg și nu reușesc. Cum e posibil așa ceva? E ca și cum într-un spital ai duce urgențele întâi la cantină. E ca și cum pompierii s-ar trezi că nu au furtun, după ce au ajuns la locul incendiului. Televiziunea publică are, peste tot în lume, atribuții foarte clare. Și un rol foarte important îl joacă televiziunea publică în cazuri de urgență. Ce s-ar fi întâmplat dacă vineri seară ar fi avut loc un cutremur mare? B1 TV, de pildă, postul privat de știri care nu a transmis nimic de la locul tragediei, are doar o responsabilitate morală, față de propriii telespectatori. E problema lor. TVR nu e în aceeași situație. Televiziunea publică are datoria scrisă, reglementată prin lege, de a informa populația, toată populația, în cazuri de urgență. Bun, nu a avut loc un atac terorist sau un cutremur, dar s-a produs o nenorocire de proporții. Iar TVR avea obligația de a-i informa pe cetățeni. Alocând pentru asta toate resursele pentru care oamenii plătesc, lună de lună, abonamentul tv.

Mi-e atât de ciudă că trebuie să o spun, dar sunt nevoit: vineri seară, treaba televiziunii publice a fost făcută de televiziunile private. Zeci de jurnaliști de la televiziunile comerciale au făcut și treaba jurnaliștilor de la TVR, plătiți de cetățenii României. Este inacceptabil! Și trebuie, după toate cele întâmplate, ca televiziunea publică să ia măsurle necesare pentru ca instituția să funcționeze cât mai rapid așa cum trebuie, în interesul cetățenilor, nu în interesul partidelor aflate la putere, nu în interesul angajaților instituției.

În vara anului trecut, când mi s-a propus să vin la TVR, am venit ca la echipa națională. Indiferent de situația în care se află televiziunea publică, cred că a lucra pentru acest serviciu public, a te pune exclusiv în slujba interesului public, în slujba cetățeanului, ceea ce încerc la fiecare ediție a emisiunii Starea nației, este o chestiune de mândrie. Și până vineri seară am fost tare mândru că lucrez la televiziunea publică.
Acum, mi-e rușine. Chiar dacă nu sunt angajatul televiziunii publice, mi-e rușine. Asta am simțit când am citit ce-a scris Cătălin Tolontan despre TVR. Rușine! Rușine cu care trăiesc de trei zile mulți oameni din TVR. Iar asta sper să se vadă cât mai rapid, pentru început prin câteva decizii concrete.

Oamenii din TVR trebuie să înțeleagă că acolo nu este raiul pilelor, nu este locul călduț unde vremea trece, leafa merge, nu este instituția de stat unde tu te faci că lucrezi, iar statul se face că te plătește. Televiziunea publică trebuie fie închisă, fie relansată pe cu totul alte coordonate. Avem de-a face cu o instituție care de ani de zile nu este practic condusă. Da, există scuze, există explicații, le tot aud: trebuie schimbată legea, trebuie modificat regulamentul, asta n-avem voie, ailaltă nu se poate…

Dincolo de toate astea, televiziunea publică trebuie să își facă treaba de serviciu public. În primul rând, să-i informeze pe oameni. Apoi să-i educe, să-i distreze, să fie o platformă pentru ideile politice și așa mai departe. Vineri, TVR nu a fost televiziunea publică a României. Iar asta nu trebuie să se mai întâmple niciodată.
Așa că, dincolo de lucrurile care n-au mers la alte instituții vineri seară, e nevoie și de măsuri rapide și concrete pentru ca TVR să fie, tot timpul, indiferent de ceea ce se întâmplă, televiziunea publică a României!


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Bercea Mondialu' salvează România