Veniți mai repede cu viitorul

în Starea nației / Starea zilei
21
martie
3'
0

Presiunea pusă de stat pe salariul minim, după cum v-am tot zis, este un lucru foarte bun. Numai că partidele nu trebuie să se folosească de asta ca de o monedă unică în care discută cu electoratul. Adică: bă, când noi venim, știți că vă dăm!
Aa, ne luăm și noi, dar vă dăm și vouă. În timp ce ăilalți nu vă dau nimic.
De-aia au ajuns românii să zică: ”da, frate, corect, îți tragi și tu ceva, da’ dă-ne și nouă, oameni suntem…”

Adică asta cu mărirea salariului minim, cu majorările salariale, reprezintă niște reparații aproape istorice, sunt ca să ieșim din zona săracă a sărăciei, din ridicolul sărăciei.
Dar acum trebuie făcute toate celelalte lucruri care contează cu adevărat, care să nu-i mai facă pe oameni să stea cu mâna întinsă la promisiuni de campanie:
medicii care muncesc în spitale, muncesc în aceleași spitale mizerabile, locurile de muncă sunt tot pe salariul minim, învățământul oferă acealeași posibilități copiilor: fie accepți să muncești în România pe puțin, fie mergi afară, acolo unde meseria ta e plătită de zece ori mai mult.

Adică, oameni buni, dacă vom dezvolta România ca pe o țară de angajați prost plătiți, dacă învățământul va funcționa la fel, dacă infrastructura acestei țări va rămâne aceeași mizerie care este azi…, atunci viața mai bună a oamenilor nu va exista. Pentru că nu poți să spui, de fiecare dată, la alegeri, așa: ”hai, mă, votați-ne și vă dăm”.

Posibilitățile pe care ți le oferă azi România sunt atât de puține și atât de meschine, cu facilități doar pe hârtie, la care nu ajunge aproape nimeni, încât fie accepți un soi de captivitate aici, fie cauți să muncești în altă țară.

Avem o țară mutilată de tranziție, de privatizări stupide, de hoție și mafii de tot felul, suntem o țară în care oamenii care muncesc sunt săraci. Asta nu se schimbă prin niște măriri de salarii, ci printr-o altfel de țară, așezată pe cu totul alte principii. O țară pe care nu o vedem construindu-se.


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Cine nu are bătrâni să-și achiziționeze