Moartea ca mod de viață

în Starea nației / Starea zilei
06
aprilie
2'
0

Ne-am cam obișnuit cu mașinile care intră în oameni, cu TIR-urile care parchează pe inimile a zeci de oameni. Am văzut acum două zile imaginile atacului chimic din Siria. Copii și adulți sufocându-se, murind în chinuri din cauza gazului sarin. 100 de persoane, în cartier, cum s-ar spune, pe stradă, din senin, cu gaz aruncat din avioane.
Încă nu se știe cine a tras. Se fac analize, se caută probe și, bineînțeles, fiecare tabără își are aliații săi. Cine a lansat atacul? Hm, poate regimul lui Bashar, poate rebelii. Cert este că regimul lui Assad dispune de un imens arsenal chimic. E din vremea în care Assad era prietenul democrațiilor și-al civilizației.
Îngrozitor e că există argumente solide și de-o parte și de alta. Fiecare tabără își poate acuza oponentul. Asta arată un lucru absolut înfiorător: civilii din acele zone își au destinele undeva în drum, pot fi oricând victimele oricărei tabere, ei nu sunt apărați de cineva, ei sunt atacați când de-o parte, când de alta.
Iată, tot mai multe zone în lumea asta – să ne gândim și la conflictele din Palestina, din Ucraina – devin spații de captivitate, adevărate mari teatre ale morții. Acolo civilii sunt captivii unui război ce pare în acest moment nesfârșit.
Civilii sunt ostaticii acestor războaie. Şi în acest timp ce se întâmplă? Păi, se întâmplă că zona aia e susținută cu arme și bani. Acel război continuă, hrănit din exterior, de alții care-și spun oameni.
Îmi amintesc de ideea unora cu gardurile… ca să nu ne invadeze refugiații.
Zic să facem gardurile direct acolo: dacă tot le dăm arme, să îi și îngrădim. Și am putea să construim și tribune, de unde să urmărim războiul. Că poate la televizor nu se văd atât de bine ca în realitate acei copii de 3-4 ani care se sufocă și mor în spasme în doar câteva minute.
Nu știu, dar tare mi-e că în acest moment suntem din nou mai aproape de animale decât de oameni.


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Ultima soluție, înc-o investiție