Din când în când suntem proști, e normal

în Starea nației / Starea zilei
19
aprilie
3'
0

Mă uit pe rețelele sociale, pe ce postează și comentează lumea și constat o chestie: las la o parte că avem doar certitudini, așa suntem noi, și eu aici la emisiune pare că am de multe ori răspunsuri, deși mă străduiesc din răsputeri să nu fac asta.
Ideea e alta: suntem răi, suntem foarte răi.
Cred că e și o defulare pe Facebook: băi, hai să fiu rău aici, să-mi vărs toate frustrările, pe un cont pe care, până la urmă, nici nu e nevoie să mi-l asum.

Ideea e că plecăm mereu de la premisa că alții nu pot fi ca noi, adică să aibă opiniile lor, convingerile lor și care, culmea, să fie diferite de ale noastre. Deși, toată ziua stăm cu democrația în gură și scriem chestii de-alea pompoase: sunt dispus să-mi dau viața pentru dreptul tău de-a nu fi de acord cu mine. Ooo, da, ce frumos!

Dar asta facem?
Nu, ci exact invers: sunt gata să-ți iau viața pentru că ai îndrăznit să te gândești că ai dreptul la o părere diferită de a mea. Jegosule!
Și mai tare e că ăla care nu gândește la fel ca noi, nu e doar prost, n-are cum. E vinovat, e plătit. O fi și prost, dar e și plătit, n-are cum altfel… lasă că știm noi…

Și foarte puțini sunt cei care se întreabă: Dar oare eu?… Eu cum sunt? Sunt de partea bună a forței? Există oare o parte bună a forței și una rea, așa, clar delimitate, întotdeauna?

De câte ori nu ne-am înșelat în viață? De câte ori n-am fost siguri de ceva ca apoi să zicem: vai, să-mi trag una, e o mare prostie ce-am susținut, lucrurile stau de fapt cu totul altfel.
Nu credeți că asta e una dintre lecțiile democrației: să învățăm să recunoaștem când am greșit, fără a considera că prin asta ne înjosim, sau ne pierdem din demnitate. Nu, îți pierzi din demnitate atunci când vrei să-i lezezi demnitatea celuilalt.
E, hai că am trecut și la filosofie acum. Da, nu știați? Și la asta sunt expert, cum să nu…


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Dă, mamă, cu kitsch-ul în mine!