Cel mai bine ne iese tranziția. Tranziția spre nicăieri

în Starea nației / Starea zilei
20
iunie
3'
0

Mă uit la politicieni și constat că marea nenorocire este că la umbra acestor jigodii au crescut doar niște jigodii mai mici. Sunt niște copii de-ale lor, niște înfometați de bani, niște înfometați de funcții, niște YES-meni, majoritatea inculți, cu studii dubioase, trecuți apoi prin tot felul de stagii la academia SRI, cum trecea bunică-mea, chiftelele prin făină…

Adică, alde Dragnea și Tăriceanu mor oarecum la termen, istoric vorbind, 30 de ani de la căderea comunismului și preluarea puterii de către fosta Securitate. Problema e că băieții ăștia dubioși – de la Iliescu și Năstase până la Dragnea și Ponta, Blaga, Kelemen, Oprea, la care se adaugă cu importante merite serviciile și Băsescu plus hoarda pedelistă – ne-au călărit atât de tare, încât vom avea nevoie de cel puțin încă 20 de ani, cel puțin, ca să scoatem dintre noi altceva decât niște grupuri infracționale.

Iar asta, să ne înțelegem, cu investiții în învățământ, cu cetățeni din ce în ce mai informați, mai responsabili, într-un anume sens mai cultivați.
Fiți siguri: investițiile de azi sau de mâine în Educație nu vor da roade mai devreme de 10 ani. Da, învățământul poate fi nenorocit într-o singură zi, printr-o lege tâmpită, dar nu poate fi reconstruit într-o altă zi, cu o altă lege. Nu.
Abia atunci, vorba cântecului, după ani și ani, vom ajunge să știm cu toții, fără să mai punem întrebări cretine, că democrația se face cu cetățeni și politicieni, nu cu servicii și procurori. Că o țară se construiește în jurul oamenilor, cu instituții care acționează exclusiv în interesul propriilor cetățeni.

La fel, politicienii nu trebuie să formeze grupuri infracționale, ci să fie puși în slujba cetățeanului, să-i reprezinte.
Că ei, acum, se reprezintă doar pe ei, marile firme și afacerile care îi folosesc pe bani. Bineînțeles că pe bani.
Bine, bine, veți spune, și ce facem până atunci? E, ce știm noi mai bine: tranziție!
Tranziție, frate, tranziție cu pâine, ca să ne țină de foame.


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Defect în lanț