Frăția dintre Bercea și Volosevici e pe cale să devină oficială: Bercea vrea să deschidă o terasă în centrul Ploieștiului, pe degeaba!

Când Vivi a decis, pentru a salva Petrolul, să mergem pe varianta asocierii cu FSLI, Luca, Bercea și Alexandru, ni s-a spus că totul este pentru un an și că situația juridică a clubului se va rezolva pe parcurs, astfel încât în această vară Petrolul să devină clubul Primăriei. Pentru mine, e din ce în ce mai clar că nu se dorește rezolvarea situației juridice, chiar dacă, așa cum spune și Luca, nu doar Curtea de Conturi, la ora asta modul de finanțare este ilegal. Și vă dau un prim exemplu, pentru că mai sunt câteva incredibile, pe care le documentez în prezent.
Ieri, la Comisia de Urbanism a Consiliului Local, pedeliștii au avut drept sarcină acordarea unui aviz favorabil pentru amenajarea unei terase în centrul Ploieștiului, pe domeniul public. Solicitant este Terra Verde, firmă care-i aparține lui Florin Bercea. Ce propune Bercea în schimbul acestui spațiu? 500 de porții de mâncare pentru săracii Ploieștiului. Lunar! Asta înseamnă, dacă socotim la 7 lei porția de mâncare, undeva la 3500 de lei lunar, adică nici o mie de euro. Am consultat oameni care au afaceri în domeniu și o terasă în zona zero a orașului nu are cum să nu scoată un profit net de 10.000 de euro pe lună, timp de șase luni pe an, cât funcționează. Nu mai zic de valoarea chiriei în zonă, foarte ridicată.
Așadar, după ce că trage cu dinții să rămână patron la echipă, Bercea vrea să aibă și avantaje de pe urma acestei asocieri cu Primăria. Care nu e de ajuns că sprijină din bani publici o societate comercială pe acțiuni care nu-i aparține, dar e pe cale să le facă și cadouri patronilor Petrolului. Luarea unei decizii favoarabile a fost amânată pentru următoarea ședință, dat fiind scandalul făcut de opoziția din comisie, alcătuită din Costel Horghidan și Carmen Dumitru, doi oameni vânați în această perioadă de primar. Mai multe amănunte despre acest subiect puteți găsi vineri, în altPHel.

  • vorba aia javra la javra trage se adevereste in continuare. un hot nu poate sa fie prieten decat cu alt hot. adica de c n-ar fi buni prieteni bercea cu volo ? cine stie, poate aflam intr-o zi si ca volo e actionar alaturi de bercea !

  • ce se mai aude de masa luata impreuna de vivi, vol, bercea si luca

    vre-un rezultat palpabil sau au pupat iar piata independentei ?

    • Cica se vad in seara asta. Dar nu sunt sanse sa se schimbe ceva, vor merge in continuare impreuna, pentru ca o alta cale nu exista, spun avocatii ambelor parti, carora nu li s-a dat tema niciodata sa rezolve problema, ci doar sa o tina pe loc.

  • probabil sau inteles ca pe durata mandatului lui gogosevici echipa sa fie cedata primariei sa fie o oarecare liniste ,dupa dumnezeu cu mila….

  • Era evident ce se intampla de cand l-am vazut pe Bercea in trinuna. Ne intrebam ce cauta la meciuri, uite ce cauta. Si poate nu sti ca Bercea da bani la club deja. A platit salariile restante ca nu au mai venit bani de la primarie. Asta a fost mutare gandita de vara trecuta, nu de acum. Iar situatia juridica e rezolvata, adica asa va ramanea clubul si dupa terminarea procesului cu anaf

  • sa inteleg ca nu ai voie sa comentezi noile decizii ale lui Rachita? hai, te rog, macar despre finu’ Negoro…

  • sincer, nu ti-a placut cum m-am implicat la meciul cu cornestiul? ie ca sunt scula.acum si la divizia c, acolo unde contez si eu cu adevarat.