Despre interesantul dosar în care a fost arestat Răzvan Alexe sau ce mai inventează evazioniștii

în Arhivă
02
decembrie
4'
0

N-am mai prins ediția de vineri a publicației altPHel pentru acest subiect, dar îl voi dezvolta pentru vineri, că informațiile se înmulțesc și începem să înțelegem mai clar cum au stat lucrurile în dosarul în care a fost arestat marele Răzvan Alexe, băiatul acela care se dădea mare economist când ne întâlnea prin oraș și ne certa că scriem despre el. Mai mult, cineva are grijă ca la presă să ajungă, zilele astea, tot felul de informații cu privire la acest caz și la altele. Iar unele date sunt chiar de folos. Desigur, nu pentru toată lumea, că nu toți pot să scrie. Adică, sunt destule entități media pentru care subiectul este tabu. Dar fiecare pasăre pe limba ei piere.
Înainte de a trece la date concrete despre acest dosar care-i face pe mulți să tremure la ora asta, să mai spunem că activitatea lui Răzvan Alexe este cunoscută de mulți oameni de afaceri din Ploiești. Unii dintre ei au fost nevoiți să-și închidă firmele, alții au avut serios de suferit de pe urma amenințărilor lui Alexe, de pe urma prețurilor nejustificate cu care acesta se prezenta la toate licitațiile, câștigând multe dintre ele. Neavând posibilitatea să lucreze, Alexe dădea lucrările altor firme, nevoite, pentru a-și păstra angajații, să lucreze la prețuri de nimic, să nu câștige deloc sau să facă lucrări în pierdere. Sunt destule exemple, desigur, pentru că oamenii s-au plâns pe la colțuri, dar nu au avut curaj să meargă mai departe. Poate și pentru că din unele lucrări aveau de câștigat, iar aranjamentul cu Alexe putea fi profitabil pentru unii.

Așadar, de ce a fost arestat Răzvan Alexe și de unde acest cutremur care a zguduit Prahova? Totul a plecat de la un conflict izbucnit între Alexe și Ion Dumitru, de la firma Star T&D. După cum se știe, firma Star a avut, ca multe alte firme, probleme financiare serioase, începând cu anul 2011. Iar Dumitru a găsit salvarea la Răzvan Alexe, care-i putea oferi, pentru a putea duce la bun sfârșit lucrările câștigate prin licitație, sume serioase, cu titlu de împrumut. Așa a primit Star TD, de la firma Marconstruct, controlată de Alexe, primul împrumut, în valoare de 500.000 de euro. A urmat al doilea, cu aceeași sumă, și apoi al treilea împrumut, cu valoarea de un milion de euro, potrivit datelor din dosar. Ei bine, pentru că Alexe nu este zâna bună din povești, el pretindea înapoi suma împrumutată plus TVA-ul. Desigur, asta era convenabil pentru cel împrumutat, TVA-ul urmând să fie recuperat ulterior de la stat. Alexe scotea toți banii din societate, uitând să mai plătească taxa pe valoare adăugată.

La al treilea împrumut, lucrurile s-au complicat, iar Dumitru a făcut un denunț. 86 de pagini a scris, spun surse din dosar. Ce a scris acolo vei afla, în edițiile viitoare, din altPHel. Deocamdată, cert este că Alexe a fost dat în gât de cel pe care-l împrumutase cu bani și care acceptase condițiile impuse. Adică, nici una dintre părți nu respecta legea. Din păcate, aceeași lege îl avantajează pe evazionistul care scrie primul denunțul. Din fericire, denunțul te poate proteja doar de anumite acuzații, pentru că banii rezultați din activitatea de evaziune trebuie dați statului, iar de asta nu te iartă nimeni. Adică, te iartă, dar trebuie să fii un rechin mare și să ai spate. Or, în acest caz vorbim despre pești mici și foarte mici, care au încercat să manipuleze în favoarea lor tot felul de situații din care cei care au avut și au de pierdut sunt cetățenii și statul. Cetățenii pentru că li s-au făcut lucrări infecte, statul pentru că nu colectează taxe.

Sigur că vestea că există un om care te împrumută rapid, fără dureri de cap, a ajuns la urechile multor oameni de afaceri, care au accesat ”banca” Răzvan Alexe. Dar pentru asta vom avea destul timp să dezbatem, mai ales după ce ne vom convinge jocul cui îl fac, în prezent, autoritățile. Pentru că asta mi se pare cel mai interesant și important, în momentul de față. Cum va fi ”condus” acest dosar. Va fi rezultatul cercetărilor în beneficiul public sau, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori, în beneficiul unor mafioți?
Va urma.


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Jandarmii îi bat pe suporterii Petrolului. Imagini exclusive despre ce se întâmplă cu galeria Petrolului, doar aici!

>