Doamna profesoară Claudia Oprescu, să știți că pe mine nu mă doare fix în cur de comportamentul dumneavoastră de la catedră

în Arhivă
09
decembrie
5'
2

Am mai povestit pe Facebook despre problemele pe care fiica mea și colegii ei din clasa a VI-a E, de la Colegiul Național Jean Monnet, din Ploiești, le au cu doamna profesoară de limba germană, Claudia Oprescu. Nu am intervenit, nu am mers la școală, deși poate situația o impunea. Nu i-am dat nici numele pe Facebook, cu toate că am fost apostrofat de câțiva prieteni profesori, care mi-au reproșat că povestea mea poate naște confuzii.
Am zis să aștept, poate lucrurile se vor rezolva. Adică, ok, doamna sau domnișoara nu are metodă. Am făcut zece ani de limba germană și, grație eforturilor doamnei Stănescu, profesoara mea dragă de la liceul Nichita Stănescu, pe care am iubit-o și o prețuiesc în continuare, am participat chiar și la olimpiadă. Deci, știu ce-nseamnă limba germană și știu când un copil care face de mai bine de un an germană nu a înțeles practic nimic. E foarte important ca profesorul să fie capabil să-ți explice logica acestei limbi, mecanismele ei în fond foarte simple, dar destul de dificil de prins, mai ales pentru un copil cum eram eu, având ca limbă străină principală de studiu franceza.
Am rezolvat această problemă punându-i Andreei meditator la germană. A început nu doar să prindă ideea, ci să iubească limba asta. Și asta pentru că îi este drag să studieze cu noua ei prietenă, Mihaela, nu cu o profesoară care urlă la ea.

Apoi, Andreea mi-a povestit de mai multe ori că profesoara Oprescu are dese crize de nervi și urlă la copii. Lasă, că nici voi nu sunteți cuminți, zic eu, știind ce poate îndura un profesor de la elevii săi (i-am făcut și eu, ca elev, pe mulți profesori să sufere). Dar în ziua în care doamna Oprescu le-a spus ”credeți că părinții voștri nu știu că au acasă niște proști” am zis că ar fi timpul să mă interesez mai serios cum stau lucrurile. Iar ce-am aflat despre doamna Oprescu și seriozitatea dumneaei, din ce povestesc colegii domniei sale, nu mi-a plăcut. Dar am tăcut din nou. Pentru că am înțeles că mai mulți părinți au fost la școală și au reclamat comportamentul doamnei, și-am zis că dacă e vorba de un comportament neadecvat situația se va repeta. Na, s-a întâmplat o dată, o fi fost și femeia nervoasă, nesatisfăcută sau în acea perioadă a lunii, e prost plătită și așa mai departe. Motive să fii nervos ca profesor sunt multe, în România de azi.

În seara asta, vine Andreea acasă și-mi povestește: doamna a țipat la noi tare de tot, că facem gălăgie, apoi s-a așezat la catedră și a spus: ”și să știți că mă doare fix cur, ca să spun pe românește, puteți să mă faceți nebună și în toate felurile că nu mă interesează”.

Acum, doamnă, chiar cred că aveți o problemă. Și, oricât mi-am impus să încerc să nu intervin, nu cred că mai pot. Înțeleg că vă place să folosiți un limbaj mai dur. Și că aveți foarte des crize de nervi. Ei bine, comportamentul ăsta nu este adecvat situației în care ne aflăm. Dumneavoastră sunteți la catedră, iar copiii, care, sigur, au auzit toate prostiile din lume până la vârsta asta, sunt în bănci. De la profesorii lor ei nu trebuie să audă că-i doare-n cur. Pentru că și-așa îi cam doare-n cur de școală, s-o spun și eu pe românește, nu?, pe copiii din ziua de azi. Când le spune asta un profesor, în mintea lor nu se produc cele mai recomandate silogisme, nu credeți?

Neamțul spune: Gewalt ist die letzte Zuflucht des Unfähigen. Adică, violenţa este ultimul refugiu al incompetenței. Da, violența asta de limbaj nu poate fi decât un semn al incompetenței. Încercați să impuneți prin urlete și teme pentru acasă un respect pe care niște copii de clasa a șasea nu înțeleg să vi-l acorde. Îl acordă altor profesori, iar dumneavoastră nu. Da, unii dintre ei sunt prost crescuți, se prea poate. Dar cred că mai degrabă acești copii s-au prins cam cât de pregătită sunteți dumneavoastră. Și, ghiciți ce: îi doare-n cur, doamnă. Serios! Îi doare-n cur de dumneavoastră. E vina lor credeți? Eu nu cred.
Bun, la salariile din învățământ nu mă aștept ca ai mei copii să aibă numai profesori foarte buni. Andreea are și va mai avea profesori slabi. Cu toții am avut. Datoria mea, ca părinte care a făcut cornete din câteva cărți, este să-mi ajut copilul. Deci, să nu vă așteptați ca pe toți părinții să-i doară-n cur de cum vă comportați dumneavoastră și alții ca dumneavoastră, la catedră.

 

 


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Dovada că jandarmii au folosit armamentul din dotare, la Ploiești. Plus povestea evenimentelor, pentru capetele pătrate de la Jandarmerie

  • Nimic nu scuza atitudinea profesoarei fata de elevii ce-i are in clasa. Ti-ai ales aceasta meserie constient fiind ca nu vei avea doar ingerasi pe langa tine. Am lucrat la catedra 40 de ani si nu mi s-a intamplat niciodata ca sa fiu pus in stari penibile in fata elevilor si sa foloscs un limbaj de maidan in prezenta acestora. Copilul te simte ca pe un dusman cand ii dai motive sa se poarte ca atare. Mesria de dascal se face cu har si cu dragoste fata de cei pe care, timp de cateva ore, ii ai in grija. In caz contrar totul se transforma in ” care pe care” si nu e bine, nici pentru dascal, nici pentru copil. Intotdeauna m-am dus cu placere la scoala, abia asteptand reintalnirea cu ” dragii mamei” ( asa-mi alintam elevii). Lasam toate grijile si frustrarile la usa, constient fiind ca, micutii ce ma asteapta n-au nici o vina  vizavi de situatile critice in care ma aflam.

  • >