Jurnalismul și propaganda. Definiții și percepții

în Arhivă
13
ianuarie
4'
1

pressJurnalismul și propaganda sunt două chestiuni total diferite (cât de disperată e situațiunea dacă o asemenea precizare trebuie făcută?). Trebuie să ne raportăm corect la definiții. De fapt, asta e problema noastră, a românilor, în acest moment. Propaganda s-a amestecat cu jurnalismul atât de tare, încât e greu să le mai deosebești.
Jurnalistul are în centrul preocupărilor sale interesul public, pe când propagandistul este partizanul unor idei care nu au neapărat legătură cu interesul public. Scopul jurnalistului este acela de a-i informa pe oameni, de a le prezenta faptele obiectiv, oferindu-le oportunitatea de a-și forma propriile opinii, pe când cel al propagandistului este de a câștiga adepți, de a convinge cât mai mulți oameni că o anumită idee este bună pentru ei.

Ce face Antena 3 nu e presă așa cum nici ce face B1 TV nu e presă, ca să dau drept exemplu extremele. Nici ceea ce fac celelalte posturi nu e presă adevărată, ci tot un amestec menit să le păstreze, în fața celor mai puțin instruiți, credibilitatea. Cei care s-au întâlnit zilele trecute cu doamna Victoria Nuland nu sunt jurnaliști, ci propagandiști ai Traian Băsescu. Cei care nu s-au întâlnit cu doamna Nuland, dar au vrut să o facă, nu sunt nici ei jurnaliști, sunt propagandiști ai USL.

Practic, nici ambasada Statelor Unite nu mai face distincție între jurnaliștii și propagandiștii din România.  

Când Traian Băsescu e la B1 nu stă față în față cu jurnaliști, deci cu niște domni care acționează în interes public, ci în fața unor propagandiști (pentru că se dau jurnaliști, le putem spune pupincuriști). La fel, când merge la domnul Gâdea, ca aseară, Victor Ponta nu stă de vorbă cu un jurnalist, ci cu un propagandist plătit să nu-i facă lui probleme, ci lui Băsescu.
Seară de seară, propagandiștii se ceartă între ei, aruncându-și cuvinte grele. Fiecare dintre ei se crede de partea bună a forței, când, de fapt, între ei nu există nicio diferență. Sunt la fel, doar că fac propagandă pentru partide diferite.
Așadar, propaganda (care nu e ceva rău, dacă este asumată) e a partidelor, acționează în interesul lor. Presa, indiferent de proprietar, e cea care acționează în interes public. Dacă avem în vedere toate astea nu ne mai supărăm când unii care se dau jurnaliști încearcă să ne manipuleze. Cel mult îi putem privi cu milă.

Deci, dacă ziarele și posturile tv ar menționa, clar, la vedere, ale cui interese le reprezintă, atunci nu s-ar mai supăra nimeni. Și nu pricep de ce nu se face așa. Până și Scânteia era asumată drept organ al Comitetului Central al PCR. Știai ce urmează să citești, nu ți se vindea jurnalism.

Problema e că, acum, când internetul oferă atâtea opțiuni pentru informare, propagandiștii știu că nu s-ar uita nimeni în gura lor dacă nu s-ar da jurnaliști.

Dacă nu ar juca, pe fals, în tabăra celor care, prin definiție, acționează în interes public. Din ce în ce mai puțini, e drept. Și asta nu doar în România, ci peste tot în lume. Dar, atâta timp cât ei mai există, trebuie făcută foarte clar această distincție. Iar aici, cetățenii sunt cei care trebuie să facă diferența între jurnaliști și propagandiști care se dau jurnaliști. Știu, e greu, mai ales după atâția ani de comunism în care a existat doar propagandă, ea fiindu-le livrată oamenilor drept jurnalism, mulți dintre propagandiștii de dinainte de 89 devenind jurnaliștii ”onești”, care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase,  de după 1990. În plus, din nefericire, la umbra propagandiștilor comuniști n-au putut crește foarte mulți jurnaliști.
Așadar, dragi propagandiști de toate culorile, nu vă mai amăgiți spunându-vă jurnaliști.


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Doamna profesoară Claudia Oprescu, să știți că pe mine nu mă doare fix în cur de comportamentul dumneavoastră de la catedră

>