Arogantul domn Victor Ponta sau despre știința de a te bate singur

s560x316_pontaNu-i ușor, după cum ați văzut. Adică, e destul de greu să te bați singur în halul în care a reușit să o facă Victor Ponta. De la zece procente avans în primul tur să pierzi la aproape zece procente e o performanță demnă de marile recorduri electorale. Dacă ar fi fost fotbal, am fi văzut meciul ăsta an de an, în reluare, pe 16 noiembrie, așa cum pe 7 mai, de vreo 30 de ani, vedem paradele lui Duckadam. Cred că e mai umilitor decât ce-a pățit Mircea Geoană în 2009. Adică, Geoană măcar a fost președinte pentru o noapte…
Duminică nu a fost vorba despre o luptă între Ponta și Iohannis. A fost o luptă a poporului împotriva aroganței PSD și a prim-ministrului Ponta. Explic.

PSD nu a învățat aproape nimic din ce i s-a întâmplat lui Adrian Năstase. Baronii s-au repliat și au renăscut, la fel de aroganți, la fel de corupți, la fel de hotărâți să mânărească banul public. În loc de un partid reformat, după căderea lui Năstase, am avut de-a face cu aceeași formațiune politică greoaie, dirijată de baronii locali, fără nicio dorință de a se schimba.
Vă aduceți aminte ce l-a distrus pe Adrian Năstase? Aroganța. Asta l-a făcut să se creadă mai presus de ceilalți și de lege. Aroganța te face neatent, îți afectează viteza de reacție, îți anihilează instinctul de conservare. Oamenii nu l-au votat pe Băsescu în 2004 (deși au fost atunci mai mulți care au votat pentru Băsescu decât cei care la alegerile de acum au optat pentru Iohannis din convingere, mai ales după jalniclee prestații pe care acesta le-a avut la dezbaterile televizate) cât au votat împotriva lui Adrian Năstase. Împotriva mafiei lui Năstase, împotriva presei lui Năstase.

La zece ani de la înfrângerea lui Adrian Năstase, Victor Ponta pierde alegerile mult mai categoric decât a făcut-o mentorul său, omul care l-a și lansat în politică. De ce? Din aceleași cauze. Ponta a crezut că e suficient să arunce cu pomeni în electoratul pe care se bazează PSD și să ignore total posibilitatea ca oamenii să se mobilizeze împotriva lui. Vă amintiți prostia spusă de copilul răsfățat Victor Ponta înainte de începutul campaniei electorale? Când a declarat că el își ia o pungă cu popcorn și așteaptă ziua alegerilor? Câtă arogantă stă în acest răspuns? Cât de mult se baza Ponta pe valoarea lui, pe scorul dat de sondajele mincinoase pe care Mirel Palada i le băga pe sub nas!
Ce a urmat trebuie să rămână în manuale. Măcar în cele despre psihologia mulțimilor, dacă nu și în cele despre marketing politic, despre cum nu trebuie să-i dai ocazia să te doboare adversarului care pe hârtie nu are nicio șansă.

Pentru că aroganța PSD a făcut diferența în favoarea lui Iohannis. Iar asta se poate demonstra foarte ușor. În primul tur, s-a văzut o dorință foarte mare a românilor din diaspora de a vota. Toată dezbaterea publică în jurul acestui subiect a acoperit celelalte subiecte de campanie. Iar aroganța PSD i-a făcut pe Ponta și ai lui să se prefacă doar că vor să rezolve problema. Adică, mai luați trei ștampile, două urne, luați și un nou ministru de Externe și gata, vă ajunge! Tipic pesedist. Noi spunem că facem ce vreți voi, dar noi facem fix ce vrem noi. Pentru că noi suntem la putere, pentru că noi suntem șmecheri, pentru că noi decidem ce e bine și ce e rău pentru voi. Ei bine, de data asta nu a mers. Adică, dând public, prin felul în care s-au ocupat să nu rezolve problema votului de afară, semnalul că haosul de la secțiile din afara țării se va repeta, PSD nu a a făcut decât să-i mobilizeze pe alegători. Numai că aceștia nu s-au mobilizat să meargă la vot cât i-au mobilizat pe cei din țară să voteze împotriva aroganței organizatorilor alegerilor. De aici prezența mult mai mare la vot, cu cinci procente peste cele mai oprimiste estimări ale sociologilor. De aici votul masiv în favoarea lui Klaus Iohannis, un tip care mai degrabă a dezamăgit în campania electorală, prin stângăciile sale și prin lipsa de reacție din cadrul dezbaterilor cu Ponta, pe care le-a pierdut clar. Din nou, aroganța lui Ponta l-a ajutat pe Iohannis, care chiar dacă a avut o evoluție catastrofală în fața telespectatorilor, a adunat simpatizanți din rândul celor pe care aroganța afișată de prim-munistrul Ponta (sprijinit la modul grețos de mai multe instituții media) i-a iritat.
Cam așa s-a scris istoria acestor alegeri. Din care PSD va alege dacă învață ceva sau nu.
Eu aștept să-i văd pe politicienii care vor reuși să determine, rapid, schimbarea legii, astfel încât niciun român, niciodată, să nu mai fie împiedicat să voteze, atunci când vrea să o facă.

  • Pe langa celelalte aspecte ne-am facut de … . Ce respect sa-ti acorde tie “cetateanul roman” institutiile straine cand tara ta nu da 2 lei pe tine. Trebuia sa anunte din timp ca nu se poate vota afara si gata…. nu sa isi bata joc si pe deasupra sa mai faca si misto ( votati si la 300km ca nu-i bai)

  • La câte icoane şi moaşte făcătoare de minuni a pupat anul acesta, Victor Ponta ar fi trebuit să fie Preşedinte. El a mărit pensiile, salariile în sistemul bugetar, a pus taxa pe stâlp, a pus supra-acciza la carburanţi, ca să facă autostrăzi, a scăzut TVA-ul la pâine, a scăzut CASS-ul, AVEA DE GÂND să mărească salariile unor bugetari, cu 100 lei brut, avea de gând să mărească alocaţiile pentru copii etc. Dar … surpriză: în calitate de prim-ministru are exact puterea de care era nevoie pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei. A avut credinţă în Dumnezeu, precum Gogu, Patraulea şi Trandafir, în filmul “BD la munte şi la mare”, când cei trei executanţi au cerut voie să se roage la icoana făcătoare de minuni, în aeroport, de faţă cu d-l Vasilesco.
    Iar acum, îndurerat, Victor Ponta ar trebui să cânte următoarea melodie, la care să păstreze refrenul şi să-i schimbe doar versurile strofelor cu realizările măreţe de care poporul nu-şi aduce aminte: http://www.trilulilu.ro/muzica-clasica/poporul-meu-spune-ce-rau-ti-am-facut

  • …aroganta cu iz de atac la securitatea nationala, parerea mea si de care nimeni nu vorbeste. Asa cum nu se vorbeste nicaieri de “apartinicul” Dragnea care conduce de fapt PSD-ul si guvernul. Si tara. Ponta e doar purtatorul lui de cuvant.
    De ce atac la securitatea nationala? Ca sa dai tu ordin in calitate de premier si vicepremier sa se faca tot posibilul sa nu aiba acces votantii la urne la o asemenea scala, sa scoti indirect tara in strada pe subiecte ce tin de drepturi fundamentale in conditiile in care la granita ai razboi, e un atentat la siguranta nationala.
    Pana si lui Iliescu i s-a parut prea mult…

  • Dragos esti rau cu Victoras. Nu s-a batut singur. L-a infrant sistemul. Cum care sistem !? Ala propriu al baronilor corupti 🙂