Performanța s-a născut la stat

în Arhivă
13
mai
3'
4

boss_bunSe tot vorbește zilele astea de salariile babane ale unor manageri de societăți comerciale unde statul e acționar majoritar. Sunt salarii mari. De fapt, nu salariile sunt foarte mari, ci bonusurile pentru performanță. Câteva sume: Petru Văduva, directorul general al Transgaz, încasează lunar 150.000 lei, adică peste 33.000 de euro. Anul trecut, omul a ridicat de la casierie 400.000 de euro! În cazul directorului Transgaz, salariul de bază reprezintă o mică parte, doar 10%, din veniturile totale, restul fiind bonusuri de performanţă.

Ce-s alea? Bonusuri de performanță? Ce performanță, fraților? Și eu sunt plătit în funcție de performanță, la televiziunea publică. Așa am vrut să facem contractul, ca să nu fie discuții. Sunt plătit în funcție de audiență, iar suma adusă TVR-ului de această audiență, din publicitate, e de multe ori mai mare decât încasez eu. Fac emisiune la care se uită lumea? Iau mai mulți bani, pentru că TVR încasează din publicitate mai mult. Dar pe piață sunt în același timp sute de emisiuni, asta înseamnă performanță, să atragi cât mai mulți clienți dintr-o piață concurențială.
Dar la Transgaz? Ce e aia Transgaz? Societatea Națională de Transport Gaze Naturale. E, cam cât de idiot trebuie să fii ca să nu ai profit la o astfel de societate. Și la celelalte, că mai sunt multe. Uite, ce băieți:
– Ion-Toni Teau, dir. gen. Transelectrica: 70.000 lei/lună
– Virgil Metea, dir. gen. Romgaz: 68.600 lei/lună
– Daniela Lulache, dir. gen. Nuclearelectrica: 38.390 lei/lună
– Liviu Ilaş, dir. gen. Conpet: 35.410 lei/lună
Dar toți încaseară bonusuri uriașe, pentru așa-zisa performanță.
Așadar, Transelectrica, Romgaz, Conpet, Nuclearelectrica. Ce au în comun societățile astea? Monopol pe piața românească. Or, când vorbim de monopol, ce performanțe poți face ca să justifici niște bonusuri enorme pentru România? Nu zic să nu ia oamenii bonusuri, dar astea sunt exagerate, la ce au de făcut. Apoi, e o chestiune pe care mulți evită să o discute.
Băieții ăștia de la firmele de mai sus sunt numiți politic în funcții. Iar misiunea lor este să lucreze cu anumite firme, agreate de partidul care i-a numit. E, asta e o mare porcărie. Până nu eliminăm numirile astea politice la societăți comerciale pe unde se sifonează sume imense către niște băieți deștepți nu rezolvăm nimic.
Din bonusurile alea, băieții mai cotizează și ei la campania electorală, la un mălai, la un ulei, un pește de Florii.
Iar la firmele astea de stat se angajează obligațiile de la partid, să fie bine, ca să nu fie rău. De pildă, știți câți oameni a angajat PDL la Conpet, între 2008 și 2012? Peste 200. Aproape toți au avut recomandare de la partid. Am scris despre asta mai multe anchete. Cu date clare, care pot fi verificate foarte ușor. Degeaba, pentru că atunci când am scris eu, justiția nu avea voie să intre pe domeniul familiei Anastase, de la Conpet. Puneți niște băieți să întrebe, doamna Kovesi. Presupun că acum au voie…


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Arestul preventiv TV

  • Buna seara, domnule Dragos as vrea sa te felicit pentru ceea ce faci si imi doresc sa vad cel putin atatea emisiuni cate episoade are „Tanar si nelinistit”.
    Si apropo a fost buna asta cu Google’ul…Basescu ii e
    un fel de mentor :))
    Tine-o tot asa! RESPECT!)

  • Buna noapte,
    Performanta ,Audienta ,Creativitate ,
    Colaboratorii din preajma D-vs. trebuiau sa stie diferenta (poate ii obligati sau ii invatati sau ii ajutati) Intre Ateneul Roman si Opera Romana ,lacasuri comune culturii romane . Ce ne facem cu postarea Ateneului Roman in loc de Opera Romana . Ce-ntelege rumanu’. Colaboratorii n-au stiut ,facut diferenta ? Schimbati-i !
    Cu deosebita stima si multumim pt. emisiuni

  • Buna dimineata,
    Despre mine ce sa-ti spun,ce cuvinte sa adun ca in adevarul lor sa crezi (vorbele din cintecul A.Similea)
    Imi esti drag,imi sunteti dragi si sunt aproape de acord cu tot ce faceti voi toti. Inteleg ca sunteti o echipa si ca faceti o munca de sisif pentru a arata romanilor ce li – se intimpla, cind si daca vor intelege ramane de vazut.
    Romania avea nevoie de voi,hai ca poate ii trezeste cineva si somnul lor nu va fi cel de moarte. Eu sunt de aproape 20 de ani in Germania si vorba ta –muncesc de ma ea dracu, sunt multumita si am o viata linistita,dar cite odata mi-se face dor. Am scris odata la Tv.National, „eu sunt romanul pe care Romania l-a alungat” si din cind in cind imi spun ma duc acasa,ma duc la mine,ma duc pe jos ca sa ma obosesc si sa nu mai am timp de intoarcere. Ma uit la voi si ma linistesc, raman sa fiu strain, sa aud in fiecare zi ca vin dintr-o tara de tigani,borfasi,hoti,banditi etc.etc. Cind voi avea timp am sa scriu si ce nu imi place pentru astazi ajunge,am vrut doar sa stii ca va iubesc si ca va urmaresc cu mult,mult respect. Bravo!!!!!!!!!! ave-ti grija de voi.
    P.S. Nu ii mai spuneti lui K.J. neamtul.

  • Domnule Pătraru, deşi sunt elev la liceu şi mama mă tot bate la cap să mă culc mai devreme, vă urmăresc emisiunea cu mult respect, şi câteodată mă amuz de prostia parlamentarilor şi mă crucesc când văd unde a ajus generaţia din care fac parte. Apropo de generaţia mea. Guvernul care a fost atât de zgârcit a tăiat decontările elevilor pentru abonamentele de transport, iar pentru un abonament de 150 de lei cât plătesc părinţii mei pentru o lună, primesc 26 de lei pentru 3 km şi 2 lei pentru fiecere km parcurs in limita a 50 km adică 42 de lei pentru cei 10 km pe care îi parcurg cu microbuzul. Şi se mai întreb de ce abandonează copii şcoala. În fine, vroiam să vă spun că îmi place emisiunea dumneavoastra şi sunteţi cel mai bun.

  • >