Poziția copilului. În statistici

în Starea nației / Starea zilei
17
ianuarie
2'
9


Ați văzut Poziția copilului?
Nu la filmul românesc de succes mă refer, ci la poziția copilului în statistici. Copilul român în cifre și procente. E cutremurător. Nici nu știu dacă să vă spun. Hai, să vă spun!

Un copil din trei trăiește în sărăcie, deși ambii părinți muncesc!
Da, ați auzit bine: deși ambii părinți muncesc.
Peste 50% dintre copiii români se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, fiind al doilea cel mai ridicat nivel din UE. 27, după Bulgaria.

Rata de participare la educația primară și secundară a scăzut din 2002 până în 2012 cu 7%, România fiind, cu o participare de aproape 86%, de departe, pe ultimul loc în Europa. Vecinii bulgari au o rată de participare de 95%, spre exemplu.

Și să vă mai zic atât: am scăzut de la o rată a nașterilor de 350 de mii de copii pe an în ’90, la doar 250 de mii pe an.

Vorbim mereu că ne sacrificăm noi ca să nu mai fie alte generații de sacrificiu.
Mă scuzați, dar cele care vin par direct sacrificate.
Să mai spunem și că la 63% dintre copii li se face educație cu bătaia în familie?

Da, e rău să te naști în România, e al dracului de greu să trăiești aici!
Să vă amintesc: în toți acești ani a crescut cu zeci de miliarde de euro PIB-ul României. Cu toate acestea sărăcia a crescut, copiii care nu merg la școală sunt tot mai mulți…
Înseamnă că undeva, cineva împarte banii tare aiurea, nu?
Hm, dar oare unde și oare cine?


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Of, de-ale tinereții!

  • Pãrinţii sunt de vinã, cã „toarnã” plozi pe bandã rulantă, indiferent cã sunt ţigani, sectanţi, sau oamenii străzii !!!
    D-aia suntem pe ultimele locuri in statisticile UE !?!
    Au, n-au, cu ce-i crește, ei se inmulţesc, in draci, căci vorba ceea f…t …ul ţine și de cald și de foame !!!

  • Educatia e principala problema, un popor prost e usor de manevrat. Si daca ne-am daramat toate fabricile (, pardon, privatizat), nu mai producem nimic, sunem sclavii multinationalelor. N-o sa mai avem pensii peste 25 ani , cati or sa mai munceasca atunci?…

  • Noua Ordine Mondiala, inseamna privatizarea statelor lumii, state unde corporatiile dicteaza.
    Aceasta ..Ordine,, se mai ocupa si cu depopularea

  • pai ,cum avem un proiect faraonic/ romania educata/ care se intituleaza lansat de domnul presedinte si asta nu ne tine de cald si nici de foame.cat despre educatie, ramane pe ultimul loc,se intelege, la nivel national, european. si mai sunt copii care nu vor de loc la scoala, asa percep ei lumea si societatea care nu le ofera sansa de a avea o slujba,o ocupatie care vra sa zica,apoi cum sa faca o casa,o familie si un copil ,cand toate le sunt potrivnice….copii vin pe lume cand le vine sorocul,doriti si nedoriti .asta este foarte grav si pozitia copilului este doar una /VREAU SA TRAIESC/.am zis !

  • >