Brâncuși nu mai e al nostru

Hai, că o să apară curând o vorbă nouă: “Păgubiții de la Brâncuși”.
Au fost Caritas, FNI… Acum Brâncuși.
Știți cum mai stau lucrurile?
Că poate dumneavoastră vă gândiți aşa: „Mamaă, să vină statuia, s-o ținem și noi puțin în brațe, să ne facem selfie-uri cu ea, poate o luăm de Revelion la munte, ne distrăm, aruncăm cu ea de la unii al alții…”
Ei bine, nu. Deci, statuia e bine mersi la familia ei.
În momentul ăsta, guvernul nu mai răspunde la telefon. E pe robot.
Banii, bă!
Haideți să vă zic pe scurt: s-a adunat un milion și ceva.
Rămăsese că se mai scobește guvernul prin buzunare până la 11 milioane și aia e.
Dar nu-i chiar aşa. Acuma Guvernul spune: “staţi să mai vedem, de fapt, e lege prin Parlament, am făcut niște amendamente la legea aia, haideți să mai așteptăm!”
Alo, domnilor, ne-ați luat tare: “solidaritate, băăă, să moară Bibi, Brâncuși e al meu, îmi rup treningul de pe mine!
Ne-au pângărit rușii, dar Brâncuși e al nostru!”
Te simțeai prost dacă nu dădeai și tu doi euro, acolo, că na, strigau ăștia de la Guvern după tine pe stradă: “Nu ești român dacă nu donezi! N-ai suflet în tine! Dă bani pentru Brâncuși!”
„Iar acuma ce facem?”
“Păi, ce să facem? Ne vedem de viață, aia e!”
“Dar nu ziceați că… Brâncuși, că… valori?”
“Aa, ba da, dar ne-a trecut, acuma colecționăm surprize de la gume. Aia cu Brâncuși nu mai e cool.”
Foarte tare.
Vedeți, asta e aiurea cu politicienii: la un moment dat, așa, parcă îi crezi. Spui: “da, bă, hai să fim toți, adunați, hai să… înainte, hai să… împreună.”
Şi la un moment dat rămâi singur în ofsaid.
Ca ăia de pleacă la luptă. Şi când se uită în spate, ăăă, nu mai e nimeni, ăilalți sunt la bere.