Eu, când voi fi mare, vreau să mă fac… stai, sigur va mai exista meseria asta?

în Cărţi / Copii / Educație
11
martie
10'
12

La 16 ani împliniți, fata mea, Andreea, are o mare problemă. Nu știe încă pe ce drum să o apuce. Ce facultate să facă. Doar asta știe cu siguranță, că va face o facultate. Sau măcar că o va începe. Și faptul că nu știe exact la ce facultate își va continua studiile (a, mai știe ceva, că va studia în Anglia) nu doar că o face nefericită – atunci când, în foarte puținul timp rămas între imbecilele teme date cred că aproape cu ură de profesori care-și închipuie probabil că acești tineri nu mai fac altceva decât să învețe zi și noapte lucruri care practic nu îi ajută la nimic -, dar o sperie de-a dreptul.

Mi-aduc aminte cum eram eu, la 16 ani. Munceam deja într-un chioșc de ziare, fusesem deja un an vânzător volant, aveam deci un cv, făceam teatru la școală și sport în timpul liber. Nici nu aveam timp să mă gândesc prea mult la ce voi face după ce voi termina liceul. Aveam colegi nefericiți, pentru care deciseseră deja părinții ce vor face ei până la pensie. Nu era cazul meu. Am mers singur să mă înscriu la liceu, am ales filologia pentru că așa am vrut eu. Cei mai mulți dintre prietenii mei erau prizonierii opțiunilor făcute de babaci. Pentru că părinții știau mai bine. Cunosc zeci de oameni care au ajuns să deteste școala doar pentru că nimic din ce făceau acolo nu le plăcea. Oameni cu talent la scris și cu dragoste pentru limbi străine, care erau pierduți între formule matematice și legi ale fizicii, chestiuni de care eu am fugit toată viața. Dacă aș fi avut ghinion de niște părinți cum au avut foarte mulți dintre prietenii mei, nu cred că aș fi reușit să termin liceul și sunt sigur că aș fi fost tare nefericit acum. O tot spun, și le-o spun mai ales profesorilor pe care-i întâlnesc prin țară, școala noastră, la cum este construită, distruge copii. Le anulează curiozitatea, creativitatea, imaginația, pasiunea. Îi transformă în niște vite, numai bune de prelucrat cu niște proceduri tembele corporatiste. Dar nu ăsta este subiectul acestui text.

Lumea trece printr-o revoluție. Poate la fel de importantă precum revoluția industrială, care și-a căpătat numele la mult timp după ce s-a încheiat. Școala pe care o avem acum și în schimbarea căreia ne încăpățânăm să nu investim pregătește oameni pentru cerințele acelei revoluții industriale. Cu alte cuvinte, școala noastră îi pregătește pe copiii noștri pentru trecut. Ei ar fi niște adulți foarte competenți pentru anii 1950, 1970, 1990. Ar putea să facă față, cu ceva noroc și pregătire suplimentară, chiar cerințelor anului 2000. Dar fata mea, de pildă, va termina studiile undeva în 2025. Iar eu încerc să-i explic că ar fi o prostie să aleagă un drum bătătorit.
M-am tot gândit: ce sfaturi îi pot da eu fetei mele, astfel încât să fiu sigur că nu o pun acum pe un drum greșit? Mă gândesc cu emoții că Robert, băiatul meu, e abia clasa a cincea.

Deja acționăm greșit în mare măsură cu ai noștri copii. Îi lăsăm să-și bată prea mult capul cu temele în exces date de la școală, în loc să punem presiune ca porcăria asta să înceteze. Da, noi ca părinți. Apoi, o chestiune aproape sigură este că învățământul așa cum îl știm nu va mai funcționa. Eu învăț continuu. Nu există an în care să nu fi făcut cel puțin un curs, nu există săptămână în care să nu citesc ceva pentru a fi la zi cu tot ceea ce este nou în meseria mea. Și tot îmi e greu să fac față, cu un job care mă ocupă cel puțin 12 ore pe zi. Într-o societate care se schimbă de la o zi la alta, a abandona școala, a abandona procesul de învățare este echivalent cu sinuciderea profesională. Nimeni nu are nevoie de tine azi, dacă ai terminat facultatea acum zece ani, iar între timp nu ai mai făcut niciun curs, nimic. Adică, e posibil să fie nevoie de tine să așezi marfă în raft la hipermarket, dar în niciun caz nu e nevoie de tine în domeniul ăsta în care tu ai terminat facultatea cu zece. Mai ales dacă ai făcut o facultate în România, unde ești pregătit să fii un excelent profesionist în anul 1970. Poate dacă se rezolvă rapid cu teleportarea în timp…

Așa cum dispare vechiul mod de a face business, așa dispar și vechile joburi. Pur și simplu de oamenii care au acum un job ce pare sigur, într-o multinațională, nu va mai fi nevoie peste cinci sau peste zece ani.
În 2011, un futurolog, Thomas Frey, a făcut o listă cu locuri de muncă din viitor: administratori de deșeuri de date, responsabili cu organizarea magazinelor noastre de date, agricultori urbani, designeri de avataruri, manageri de confidențialitate, nano-medici, agenți de organe, bancheri de monede alternative. Ăștia din urmă există deja și probabil că lista meseriilor care vor fi disponibile peste 30 de ani arată înfricoșător. Noile locuri de muncă vor fi ocupate de tinerii care astăzi nu sunt pregătiți deloc pentru ele. De-aia, lor le va fi mult mai greu. De bine, de rău, noi am fost pregătiți pentru o lume care exista și a existat ceva timp după ce noi am terminat școala. Ba, e o lume care încă funcționează, deși din ce în ce mai greu, fiind evident că doar puțini dintre cei trecuți de 40 de ani vor reuși să se adapteze noilor cerințe. Pentru că prea puțini sunt cei care și-au ținut mintea deschisă, care au ținut ritmul infosferei, așa cum o numește Luciano Floridi, profesor de Filosofie și Etică a Informației la Oxford.

În cartea sa, A doua curbă, Charles Handy vorbește despre meseriile care nu vor putea fi înlocuite de mașini: slujbele care presupun creativitate și cele în care asistența personală este necesară. De pildă asistență medicală, sănătate, muncă socială sau îngrijirea persoanelor în vârstă. Cu alte cuvinte, îi învățâm pe copiii noștri să fie creativi și să facă lucruri pe care nu le poate face o mașină sau îi condamnăm să șteargă bătrâni la cur. Pentru asta va fi cerere din plin. Doar în Marea Britanie, până în 2020, vor fi disponibile 2,7 milioane de locuri de muncă în domeniul asistenței sociale. Asta înseamnă foarte mult căcat. Și ne trimitem copiii exact acolo, dacă nu îi încurajăm să meargă în direcții noi, despre care noi nu știm nimic, să exploreze, să încerce, să se joace, să aleagă în funcție de cu totul alte criterii decât ale noastre.

Așadar, dacă ești părinte, în 90% din cazuri, tot ce poți face acum pentru copilul tău este să nu-l încurci. Să nu crezi că știi, pentru că nu știi nimic despre ce i-ar face bine. Lasă-l în pace! Oricât de puține pare să știe despre viitor, oricum îl simte mult mai bine decât tine. Ceea ce ție ți se pare o pierdere de timp lui ar putea să-i aducă milionul de euro.
Dacă ești adolescent și ai părinți care cred ei că știu mai bine decât tine spune-le frumos să-și vadă de viața lor, pentru că intenționezi să ți-o faci singur pe a ta. Nu te certa cu ei, nu e vina lor că revoluția asta i-a lăsat în pom. Sunt speriați și ei, pentru că nu înțeleg nimic. Bunicul meu, Dumnezeu să-l ierte, a murit după ce a lucrat 24 de ani, zi de zi, la un nou sistem de stenografiere. Am brevetul lui de invenție acasă. A terminat sistemul imediat după 90. Și-apoi, au apărut computerele, reportofoanele. Bunicul meu nu a murit de vreo boală, era sănătos tun chiar și la aproape 80 de ani. Pur și simplu, i-a stat mintea în loc, cum îi plăcea lui să spună. Nu a putut accepta că ani întregi a muncit pentru ceva de care, brusc, nu a mai fost nevoie.
Va fi greu, va fi mult mai greu decât le-a fost părinților tăi sau bunicilor tăi, crescuți și educați pentru a fi niște oi care să behăie frumos, dar cred că va fi și foarte frumos, pentru că revoluția asta care habar nu am ce nume va purta peste o sută de ani e o mare provocare și oferă foarte multe oportunități. Eu, unul, nu mă mai satur de ele și mor de ciudă că nu mai am 16 ani, să mă urc în nebunia asta și să mă lupt cu ea, încercând să o domin, având de partea mea timpul.

Așa că sfatul meu pentru Andreea, pentru Robert și pentru voi toți, copiii care ajungeți să citiți textul ăsta mult prea lung pentru gusturile voastre actuale, în care un video de zece secunde ajunge să fie considerat plictisitor, este să căutați drumul către fericire, nu către un job care să vă ofere siguranță. Nu mai există așa ceva. Nu vă luați după ăi bătrâni, care lucrează de zeci de ani în același loc. Dacă lucrezi de 30 de ani într-un singur loc și nu deții mare parte din acel loc înseamnă că ești foarte slab la ceea ce faci și viața ta e foarte plictisitoare. În Danemarca, de pildă, peste jumătate dintre oameni nu țin un job mai mult de doi ani. Ce sens ar avea, dacă te pricepi foarte bine la ceea ce faci? Fii propriul tău stăpân, lucrează pe proiecte, studiază și fii din ce în ce mai bun în ceea ce faci. Și nu trebuie să fii vreun geniu sau să ai vreo meserie care necesită diplomă de doctor. Nu, tati, fii instalatorul meu, de pildă. Mai repede îmi răspunde Trump la telefon – nu am încercat să-l sun pentru că nu sun oameni tâmpiți – decât îmi răspunde instalatorul meu. Atât de bun e. Fii doamna care mă tunde pe mine! Abia mă strecoară lunea dimineața, de la 8, din două în două săptămâni, în programul ei. Alege să faci ce-ți place, păstreză-ți libertatea și bucură-te de viață și de prieteni.


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Alătură-te Revoluției! Tu ce bei? Cafea sau zeamă de cenușă!

  • Am aceeași problemă cu fetița mea (16 ani). Am lăsat-o să își aleagă liceul pe care și l-a dorit… Acum e clasa a 10-a și cea mai mare problemă a ei este: ce meserie să-mi aleg, în așa fel încât să câștig cât mai mulți bani? Încerc să îi explic că nu asta contează, că cel mai important este să îți placă ce faci… și dacă îti place ce faci, ai șanse să devi cel mai bun din pătrațica ta și, implicit, să câștigi mulți bani. Problema este că nu știe ce i-ar plăcea și nici nu pare să caute să-și dea seama… Și cred că este și din cauza sistemului de învătământ (ignorând gărgăunii și visatul cu ochii deschiși inerenți vârstei). Eu știam din clasa a 8-a că voi face facultatea de matematică și toate eforturile mele erau îndreptate în direcția aia (că nu profesez e partea a doua, între timp m-am reprofilat), dar ea… Și îmi dau seama că e confuză, dar efectiv nu știu cum să o ajut.

  • Buna Dragos, daca fata ta vrea sa studieze in Londra te sfatuiesc sa o lasi sa vina aici, poate sa intre la universitate doar cu: diploma de liceu 10 clase sau cu 12 clase si foaie matricola, nu are nevoie de bac dar are nevoie sa aiba 18 ani iar studiile ii sunt platite de statul englez plus bani de intretinere. Daca vrei sa afli mai multe ma poti contacta. Succes in ceea ce faci, ca faci bine!

  • Voua va place textul asta care apare scris in partea dreapta cu lungimi inegale?Arata ca naiba.Poti afisa textul frumos aliniat daca adaugi la un anumit rand la codul de pe aceasta pagina urmatoarea linie de comanda: align=”justify” Mai exact in codul sursa a acestei pagini inainte de locul in care apare tot textul mai sus este un cod care arata asa: o sa mai adaugi comanda de care am spus si tagul devine si tot textul din pagina va fi frumos aliniat cu lungime egala asa cum apare coloanele de text pe pagina de ziar s-au revista.

      • Vad ca nu afiseaza tagurile acest inteligent cititor de text de pe pagina de comentarii deci Codul fara tag este (div class=”col-lg-8 other-article” align=”justify”)

        • Ovidiu, îți mulțumesc pentru sugestie, dar așa am vrut eu să apară textul. Mie așa îmi place. Cum e vorba de blogul meu, aș vrea să apară textul așa cum îmi place mie. 😉

  • Dragul meu Dragoș Pătraru, articolul tău a punctat realitatea în fața căreia sunt pusă eu, o adolescentă de 17 ani care îți urmarește cu zâmbetul pe buze fiecare emisiune atunci când vine de la liceu.Acest nenorocit liceu,unde mi se predă mult si fără rost.
    Am fost bucuroasă să iți citesc textul care se alinieaza perfect cu părerile mele despre învățămant.Privesc in jur la colegii mei,care își justifică ocupația pe care o vor practica o viață întreagă prin bani sau prin obligație. “Vreau IT că se câștigă bine ,mă obligă părinții să dau la medicina,nu stiu daca sa ma fac x,nu se câștigă mult…”.În jurul meu observ nu dezinteresul,ci lipsa prețuirii cunoașterii. Elevii repetă mașinal informați,chiar si eseuri dacă e nevoie si au un limbaj de lemn atunci când sunt puse întrebari despre subiect.Îndobitocirea asta în masă are la baza îndepartarea interesului față de lucrurile cu adevarat frumoase din viață și orientarea spre un parcurs tipic pe care îl remarc:informatică, plecat din tara (desigur,aici nu ai ce sa faci) și bani.Chiar și așa, am profesori frumoși ,oameni pe care îi admir și care încearca să faca fața sistemului care ce constrange (fraza “ca daca așa e făcută programa voastra” e la ordinea zilei).Am mai avut și norocul de a avea niște părinți incredibili ,care au citit enorm la viața lor.Am o altă perspectivă,sunt încurajată să citesc,să mă informez,să îmi pun întrebari etc.Si am o mică clică de prieteni care imi sunt asemenea,care dezbat si sunt la curent cu ultimele știri din politica sau literatură. Am observat că faci din ce in ce mai des apel la generația tânără în emisunile tale,si vreau să îți spun ca nu e în van.Târându-se prin sistemul ăsta și societatea noastră disfuncțională sunt copii care nu visează să fie corporatiști și mai tari decât vecinul.Te stimez si te urmăresc cu drag!

  • […] Avem in vedere piata muncii ? Nu ” Deja acționăm greșit în mare măsură cu ai noștri copii. Îi lăsăm să-și bată prea mult capul cu temele în exces date de la școală, în loc să punem presiune ca porcăria asta să înceteze. Da, noi ca părinți. Apoi, o chestiune aproape sigură este că învățământul așa cum îl știm nu va mai funcționa. Eu învăț continuu. Așadar, dacă ești părinte, în 90% din cazuri, tot ce poți face acum pentru copilul tău este să nu-l încurci. Să nu crezi că știi, pentru că nu știi nimic despre ce i-ar face bine. Lasă-l în pace! Oricât de puține pare să știe despre viitor, oricum îl simte mult mai bine decât tine. Bunicul meu nu a murit de vreo boală, era sănătos tun chiar și la aproape 80 de ani. Pur și simplu, i-a stat mintea în loc, cum îi plăcea lui să spună. Nu a putut accepta că ani întregi a muncit pentru ceva de care, brusc, nu a mai fost nevoie.” https://patraru.ro/2018/03/11/eu-cand-voi-fi-mare-vreau-sa-ma-fac-stai-sigur-va-mai-exista-meseria-a… […]

  • Salut Dragos,

    Interesant articol! Dar in legatura cu Danemarca cred ca nu esti informat corect. Eu lucrez aici si am clienti care mai ca mor la munca decat sa stea acasa. Adica au joburi de 20 ani..cam asa. Si am intalnit multi la fel. E drept ca sunt multe diferente intre sistemele de invatamant, dar e prea usor sa faci comparatie. Ei sunt diferiti ca mentalitate. Si diferit nu inseamna neaparat mai bun. Imi place ca, dupa liceu , aleg sa calatoreasca – an sabatic. Si abia apoi deci ce vor face. Multi nu mai dau la facultate, e si normal, au uitat tot din liceu. Dar au multe variante de scoli de meserii. Si instalatori buni. Noi nu mai avem scoli bune de astea. Plus mentalitatea ca esti ratat daca le urmezi. Asa ca e normal sa dai, in Romania, peste instalatori nasoli. Cauza si efect.
    Pe de alta parte, chiar daca pare ca e libertate, de fapt daca nu gandesti ‘the Danish way’, ai toate premisele sa fii exclus din societate. Ce sa mai vorbim de modul cum asistenta venea la copilul nostru de cateva luni sa se asigure ca am cumparat ‘plapuma daneza’, carucior de nu stiu care si sa faca observatii ..ciudate. Ma rog, ideea ar fi sa gasim solutii locale la probleme locale. Si stiu ca in mare parte promovezi tinerii, ceea e e minunat. Pentru ca de acolo se vor ridica liderii de maine. Si ca tot veni vorba de educatie, nu uita ca la noi s-a rescris istoria in comunism si nu avem educatie buna din mai multe motive adiacente cu aceste practici. Si da, educatia a fost promovata mai intai in biserici, fix acolo unde au lovit comunistii atei. Dar deja discutia devine complexa. Suntem romani si trebuie sa gasim solutii romanesti. Voi veni in tara curand..

  • Buna dimineata, asistenta sociala reprezinta pentru dumneavoastra domnule Dragos Patraru sters la fund?. Aveti idee cati asistenti sociali pleaca in strainatate dupa ce studiaza in tara 3 ani de facultate + 2 de master?. Se vorbeste in mass-media de exodul cadrelor medicale, dar de sistemul de asistenta sociala aflat in colaps, aflat in criza de oameni profesionisti……nu se zice nimic. O zi usoara sa aveti.

  • >