Organizează-te sau mori! Șase lucruri care mă ajută pe mine să fac aproape tot ce-mi propun

în Amintiri / Diverse / Educație / Sănătate / Sport
02
februarie
14'
15

Am vorbit despre asta în episodul al doilea al podcastului ”Și de restul caramele”, pe partea de business. Sunt întrebat când am timp de toate, cum reușesc să le fac pe toate? Și aș da dovadă de aroganță dacă aș spune: ”haideți, mă, înseamnă că o frecați toată ziua dacă nu reușiți să faceți ceea ce vă propuneți!” N-o să vă mint, pentru că n-ați dat bani ca să citiți asta, într-adevăr, e al dracului de greu să faci tot ceea ce îți propui. Sau măcar mare parte. Mai ales dacă îți propui să citești, dacă îți propui să cânți la un instrument, dacă-ți propui să reintri în forma fizică din tinerețe, despre care le tot vorbești copiilor și prietenilor. Știți, prelegerile acelea care încep cu: păi, frate, când aveam eu 20 de ani…

N-o mai lungesc, că iar mă ceartă plugin-ul de la final că scriu prea mult, am fraze prea lungi și paragrafe prea mari și nu poate el să facă SEO ca lumea. Așadar, șase lucruri care mă ajută pe mine să fac aproape tot ce-mi propun. Atenție: dacă funcționează la mine, nu e neapărat să funcționeze și la voi. Și nu înseamnă că vreuna dintre cele șase chestiuni este adevărul absolut. Nu există: fă așa și vei fi ca mine! În niciun domeniu. Fiecare trebuie să își găsească propria cale, după propriul proces de transformare. Așadar, sugestiile mele sunt:

1. Fă un plan și propune-ți mai mult decât ai fi mulțumit să faci.

Stabilește ce vrei să faci. Am citit acum ceva timp ce i-a spus Warren Buffet pilotului său, când acesta l-a abordat cu întrebarea cum face să reușească atât de multe. Iar Buffet i-a spus pilotului să pună pe hârtie 25 de lucruri pe care vrea să le realizeze. După ce acesta a terminat, l-a pus să aleagă, dintre cele 25, pe cele mai importante 5. Și apoi i-a spus să dea orice altceva la o parte și să se ocupe doar de chestiuni care au legătură cu cele 5. Și să nu urce din lista de 20 în lista de 5 nimic, până când nu taie un obiectiv principal de pe listă. Ăsta e un plan. Nu zic să procedați la fel, eu nu am făcut așa. Eu am stabilit că vreau să am o viață frumoasă, în care să mă bucur de lucrurile care-mi plac. Asta mi-a repetat taică-miu până când băutura l-a băgat în pământ. Să faci în viață ceea ce-ți place și vei fi fericit. Lui i-a plăcut băutura. Mie îmi place meseria pe care mi-am ales-o și o fac cu multă dragoste. Uneori atât de multă, încât uit și de mine, nu doar de cei din jurul meu, care ar merita mai mult din timpul meu. Apoi, vreau să le pot oferi alor mei condiții bune de viață, iar asta înseamnă că trebuie să fac bani. Și după ani buni de pregătire, am găsit de ceva timp modalitatea prin care să produc bani făcând ceea ce îmi place.

Nu mulți au norocul ăsta, pentru că, dragii mei, v-o spun cu mâna pe inimă, e vorba și de noroc aici. Oricine susține altceva mănâncă rahat cu polonicul. Dar orice ați vrea să faceți, aveți nevoie de un plan. Scrieți-vă planul. Analizați dacă se poate face sau nu. Și apucați-vă de treabă. Și când spun treabă mă refer la cel puțin 12 ore pe zi. Cel puțin. Veți avea zile în care veți munci 16, 18 sau 20 de ore. Dacă nu vă place ideea, atunci mai bine rămâneți unde sunteți.
Eu, pe lângă cele de mai sus, am decis că vreau să aflu cât mai multe (nebunia de anul ăsta de pildă este analiza de date, mă fascinează provocarea de a transforma firma pe care o conduc într-o societate condusă de date, nu de intuiția mea), vreau să fiu în formă, că vreau să fiu sănătos, că vreau să cânt la chitară. Și pentru fiecare mi-am făcut un plan. Merg de 3 ori pe săptămână la sală, plus o dată la fotbal. Mănânc sănătos – am eliminat din alimentație alcoolul, zahărul, produsele nocive, mănânc după un program bine stabilit. Apoi, încerc să lucrez la chitară zilnic. Și pentru sală, și pentru nutriție, și pentru chitară, studiez și pe cont propriu, dar mi-am luat profesor. Voi vorbi mai jos despre asta.

Foarte important e să nu îți propui chestii mărunte, obiective mici. Pentru că ele par realizabile ușor, și-atunci n-o să vă montați pentru a le îndeplini. Obiectivele trebuie să fie mari. Realiste, dar mari. Vrei să slăbești? Nu vrei să slăbești 5 kilograme, pentru că așa încapi în nu știu ce rochie. Nu. Vrei să fii într-o formă fizică atât de bună, încât să poți alerga la maraton, încât medicul, când îți dă rezultatele anlizelor, să creacă că ai 16 ani, nu 46. Asta presupune muncă multă și disciplină de fier. Vrei să faci bani? Eu mi-am propus să fac 100.000 de euro pe an când făceam doar 5000. În anul în care am depășit 100.000, mi-am propus un milion. N-am ajuns acolo, dar nu intru în panică. Iar când intru sau mă enervez, pur și simplu mă gândesc la ziua aceea din iarna lui 2002, când stăteam la coadă în frig, ca să iau laptele praf subvenționat, de la Primărie, pentru Andreea, care abia se născuse. Și-mi aduc aminte cum era și cum în acel moment am decis că nu pot să le ofer o astfel de viață copiilor mei și că îmi trebuie un plan mult mai serios.

2. Fă-ți o rutină!

După ce ai făcut planul, deci știi ce vrei să faci, stabilește o rutină. Și ține-te de ea, orice-ar fi, ajustând-o din mers. E posibil să nu îți placă la început, mai ales dacă ești genul care se plictisește foarte repede.
Trebuie să ai grijă cu rutina. Eu am norocul unei determinări pe care am câștigat-o în timp. Determinarea asta se educă. Trebuie să vină din mintea ta. În copilărie, am fost foarte delăsător. Deși mi-a plăcut școala, niciodată nu mi-am propus să am zece pe linie. Asta și pentru că taică-miu – un amărât de strungar, cu liceul făcut la seral, după ce eu m-am născut – îmi repeta întruna (în anii 80, 90, da?) că notele nu contează, important e ce anume știu să aplic în viață, din ceea ce învăț la școală. Am renunțat la toate sporturile pe care le-am făcut pentru că, deși ajungeam destul de rapid într-un punct ok, orice însemna împingerea limitelor fizice dincolo de punctul în care nu mă mai simțeam confortabil mă făcea să dau înapoi. Am fugit de efort maxim, de concentrare maximă, chiar dacă nimic nu-mi displăcea mai mult decât înfrângerea. Iar asta m-a făcut, în timp, să înțeleg că fără să construiești zilnic, suferind, n-ai cum să ajungi departe. Și-atunci m-am întors din nou la școală, la cărți și la profesori.
Malcolm Gladwell vorbește în cărțile lui (Excepționalii e una dintre ele) despre cele 10.000 de ore de antrenament care te pot face excepțional. Celor care au citit Gladwell le recomand mereu Peak, a lui Anders Ericsson (tradusă la noi de Publica).

3. Lucrează cu profesori!

Ericsson îl face de rușine în fața specialiștilor pe Gladwell, explicând de ce 10.000 de ore de antrenament nu te vor duce nicăieri fără exercițiul metodic adecvat. Iar acest exercițiu metodic adecvat îl găsești la un profesor. Dar nu la orice fel de profesori, iar aici determinarea ta trebuie să fie și mai mare. Trebuie să găsești profesorul care, pentru stadiul la care te afli, îți oferă cele mai bune exerciții metodice. Odată ce ai trecut de un anumit nivel și îți dai seama că profesorul respectiv nu te mai poate ajuta, treci la următorul. Te va costa mai mult, probabil, dar nu vei rămâne la același nivel. Uitați-vă la sportivii români, la orice sport. Să luăm sporturile de echipă care atrag cei mai mulți copii, fotbal și baschet. Ce vedem la vârsta senioratului? Tineri care în primul rând nu stăpânesc foarte bine procedeele de bază. Baschetbaliști care nu știu să alerge și să arunce corect la coș, fotbaliști care au mari probleme să reușească o pasă de 15 metri cu latul, să se poziționeze în teren și așa mai departe. De ce se întâmplă asta? Pentru că peste 90% (și sunt optimist aici, adică mi-e teamă că procentul este undeva la 95%) dintre antrenorii români de la copii și juniori sunt foști sportivi care s-au oprit pur și simplu din învățat și care, chiar dacă își dau interesul, chiar dacă sunt buni pedagogi, nu reușesc să le ofere elevilor exercițiile metodice specifice, pentru a-i face niște atleți compleți. Când vii la antrenament și faci aceleași exerciții obosite, neinteresante și care nu aduc evoluție, ci doar fac să treacă timpul până la miuța de cinci minute de la final, ești doar un nene sau o doamnă care are grijă timp de două ore de copiii unor cetățeni, contracost, nicidecum antrenor. Se întâmplă în sistemul educațional românesc la toate disciplinele.

4. Împarte obiectivul în obiective mici, de etapă, și ai grijă să fie îndeplinite.

De pildă, cum fac eu cu cititul. Am nevoie, pentru a ține ritmul, pentru a nu expira, de cel puțin 60-70 de cărți pe an. Îmi propun să citesc o sută. Asta înseamnă în jur de 350 de pagini pe săptămână, deci 50 de pagini pe zi. Perfect, pentru drumul de întoarcere de la București, când mă intind pe bancheta din spate și citesc. Ei bine, am săptămâni în care citesc luni 150 de pagini, marți, miercuri și joi câte 20, dar vineri, sâmbătă și duminică recuperez. Trag linie și duminică nu adorm până când nu am 350-400 de pagini. Și-am închis săptămâna. Și să știți că exercițiul aduce și dependența de care aveți nevoie. N-o să vă mai puteți vedea fără o carte în mână, când aveți ceva timp liber. Citiți la cafea, citiți când stați pe veceu, citiți în weekend, după ce mâncați, citiți seara, înainte de culcare. Elon Musk, atunci când a fost întrebat cum a făcut să intre pe ”piața navetelor spațiale”, a răspuns simplu: ”nu știam nimic, pur și simplu m-am apucat să citesc orice am găsit despre asta.” Câteva pagini citite aduc somnul mult mai rapid și mai confortabil decât televizorul, de pildă (nu și dacă urmăriți Starea nației :))

5. Nu aștepta rezultate imediate.

Tot ce-ți propui poate fi subminat doar de tine. De mintea ta. De pildă, poți să îți spui la un moment dat, frate, citesc, dar nu rețin nimic. Stai liniștit, e vorba de exercițiu. Reții, doar că nu-ți dai seama imediat. În școala primară, creierul tău a fost brăzdat de niște canale. Sunt doar colmatate, dacă ai pierdut acest exercițiu. Lucrează, le vei desfunda. Recomand aici, pentru o mai bună înțelegere, cărțile lui David Eagleman – Incognito și Creierul – povestea noastră. Dar nu cititul, ci sportul și muzica sunt aici cele mai bune exemple. De pildă, la sport, cei mai mulți oameni renunță pentru că așteaptă rezultate foarte repede. Sunt nerealiști. Au pus zece, douăzeci de kilograme în trei, cinci sau zece ani și vor să scape de acele kilograme în trei luni. E imposibil fără să te îmbolnăvești. Eu am reușit cu sala, după mai multe încercări eșuate lamentabil, când mi-am propus să nu mai aștept rezultate. Merg, lucrez, trag tare și fac sport. Atât. Nu mă interesează rezultatele timp de doi ani. Asta mi-am propus. Doi ani merg acolo de trei ori pe săptămână, cu un profesor bun, ale cărui rezultate pot fi verificate, mor în sală, fără să spun: ce naiba, și așa nu se vede nimic, de ce fac asta? Ei bine, crede-mă, după un an, nu după doi, chiar și după 6 luni, vei fi atât de mulțumit de tine și vei fi într-o formă atât de bună, încât nu vei mai putea să renunți la sport.

6. Bucură-te, îmbrățișează procesul și fii sincer cu tine!

Vorbește permanent cu tine. Privește-te în oglindă și fii conștient unde te afli în procesul ăsta. Notează, dacă te ajută, mie îmi place să vorbesc cu mine. În gând, iar uneori, când nu e nimeni prin preajmă, cu voce tare. Să întreb și să răspund. Vei avea tendința să te minți. Și chiar o vei face, mai ales la început. Dar dacă nu vei putea să ajungi să fii cinstit măcar tu cu tine, în mintea ta, atunci toți pașii de mai sus sunt inutili. Cu toții facem greșeli. Iar greșelile sunt bune. Nu mai fiți speriați de eșec. Mare parte din tot ce-am realizat până acum, după 25 de ani de muncă, a fost prin intermediul acestui sistem (pe care-l recomandă și Ray Dalio, senzaționalul fondator al Bridgewater – vă recomand principiile lui de muncă și de viață): încercare, greșeală, ajustare, iar încercare…. Nu eșuezi, tati, cum spunea Edison, în a face un bec. Ci găsești zeci de modalități prin care nu îți iese. Iar asta te aduce mai aproape de punctul în care o să-ți iasă. Așadar, procesul e important și trebuie să te bucuri de el. Dacă nu poți, nu ai găsit procesul potrivit pentru tine. Încearcă altfel sau încearcă alt domeniu. Poate nu asta e ceea ce te face cu adevărat fericit. Uite, mie îmi place extraordinar ceea ce fac. Dar cred că peste câțiva ani îmi va plăcea mult mai mult să-i învăț pe niște puști să facă ceea ce fac eu sau altceva decât să mai fac ceea ce fac acum. Și deja merg în acea direcție, o pregătesc, prin proiectul Școala nației, la care lucrăm și care în această primăvară va deveni realitate.

Așadar, organizează-te sau mori! Iar moartea aici nu înseamnă nici măcar abandon. Înseamnă că nu vrei să fii mai mult decât ești. Înseamnă o viață cum au foarte mulți oameni. Trebuie să fii foarte sincer cu tine și să decizi ce vrei de la tine. Baftă!

Vă aștept, de luni până joi, de la 22,30, la Starea nației. Pe Prima TV. Despre antreprenoriat vorbesc cu Bogdan Stoica, o dată pe săptămână, în podcastul SDRC – Și de restul caramele. Răspund la întrebările voastre în podcastul Vocea nației. Mă găsiți pe facebook (patraru.dragos) și pe Instagram (dragos_patraru). Îmi puteți scrie la [email protected] Mulțumesc.

Photo by Jonny Caspari on Unsplash.

 


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

De la stăpâni și sclavi la antreprenori și parteneri

  • Un articol bun la tema:

    https://collegeinfogeek.com/morning-routine/

    Printre alte idei interesante, autorul povesteste cum a fixat in contul de facebook o postare automata ca in caz ca nu se trezeste dimineata la o anumita ora, sa apara mesajul: „Dragi prieteni, sunt o persoana lenesa, daca apare acest mesaj, primiti 5 dolari pentru fiecare comentariu” 🙂 el spune ca asta (ideea de rusine publica si de a da bani) l-a motivat sa se trezeasca mereu la timp 🙂

    Din pacate, optiunea respectiva este disponibila doar pentru paginile administrate pe fb, si nu pentru conturi personale (cum era posibil inainte).

    Dar ideea in sine poate fi aplicata (pe twitter cred ca merge) sau se poate fixa o rutina cu un prieten (daca nu iti dau mesaj pana la ora cutare, ai de la mine 10 lei).

  • Tot ce spuneți este o combinație reușită între voință(!), informație/experiență și analiză. Am mari dubii, însă, în privința certitudinii că mâncați sănătos, „fără produse nocive”. Oare? În țara asta nu mai găsești niciun produs care să fie curat, sănătos, începând cu verdețurile și terminând cu cerealele și carnea. Niciun bob de grâu, niciun fruct, nicio legumă nu este fără pesticide, sau chimicale ce favorizează creșterea și coacerea. La noi se folosesc aceste otrăvuri fără niciun discernământ, fără niciun control. Chiar și plantele ce nu necesită încă tratamente (ex. salata) absorb otrăvuri din solul contaminat atât cu pesticidele folosite de ani grei cât și cu detergenții – de la chiuvetă, vană și mașina de spălat – ajunși în pământ și pânza freatică. E destul să străbateți satele și să vă convingeți de acest adevăr ucigaș. Multe sate au deja apă curentă, dar le lipsește canalizarea. Și sătenii au învățat să folosească din plin detergenții, gelul de duș și șamponul. Toate iau calea solului. Uimirea este că tratamentul cu pesticide periculoase este folosit și în țări în care legea pare că nu te lasă să faci ce te taie capul. Am văzut un reportaj, realizat de Cash Investigation pe France 2, despre ce se întâmplă în podgorii din Franța, acolo unde legea a interzis folosirea anumitor pesticide cu factor de risc pentru sănătate. Însă legea e doar spălatul pe mâini a Pilatului din agricultură. Puțini o respectă, toți producătorii din domeniu vor profit cât mai mare, iar acesta nu se obține închizând robinetul chimicalelor toxice. Și asta se întâmplă într-o țară unde totul pare a fi ținut sub control. S-au făcut anchete, s-au dezvăluit iresponsabilități din n direcții, însă producătorii continuă să-și trateze culturile cu otrăvuri. E posibil ca, la banii pe care-i câștigați, să vă permiteți să cumpărați produse dintr-o țară cu agricultură virgină. Mă întreb care o fi aceea. România cade de pe listă. Orice bătrânică de pe sate știe să le dea găinilor prafuri ca să se ouă zilnic, iar sătencele mai tinere nu mai stau aplecate în straturile cu legume să smulgă buruieni. Dau cu erbicid și stau pe terasă la o cafea și-o bere. Cele care nu au terasă își petrec mare parte din zi la un bar din zonă, tăifăsuind prostește vrute și nevrute. Românul s-a învățat să fie comod, ca să nu zic leneș. Îi place să umble creanga, să piardă vremea fără niciun folos. Nu, nu e vorba de țăranul din Poiana lui Iocan. El a plecat de mult în ceruri. Ceea ce bântuie prin sate este omul nou la care visa „geniul” carpatin.

  • „Trebuie să fii foarte sincer cu tine și să decizi ce vrei de la tine.”
    La fel și cu cititul… Aviz amatorilor de sugestii de lectură.
    À propos, io un articol pe o astfel de temă aș vrea să citesc.
    Un articol care să răspundă la întrebări de genul :
    Cât citim? De ce citim? Pentru cine citim? Cât iubim de fapt cititul? Ne mai place să citim? Iar dacă ne place cu adevărat să citim, de ce să-mi spună altul ce să citesc?
    „Pe sistem” … Vreau să citesc și eu o carte, dar nu găsesc, toate cărțile să vină la mine… dar, eventual, doar cele care să mă merite … Ce să mai pierd eu vremea cu cautatul prin librării, prin saituri de recenzii, reviste de specialitate, etc., etc.? Oamenii nu mai au pasiuni reale, ale lor și pe care să le exploateze sau exploreze. Au doar pasiunile turmei, ca să nu mai zic de discurs… Când te pasionează ceva pui osul, nenică, la treabă, cauți in stânga, în dreapta, în biblioteci, județene sau prin ale prietenilor, te duci la o școală, acolo oamenii propun bibliografii complete… Nu știu… Așa oportuniști intelectuali sau pseudo-docți d’ăștia de rit nou, hipsteri… n-am văzut de când sunt.
    Pffff… „capete umplute cu paie” (clin d’œil pentru cei care au crescut cu povești pe viniluri)…
    Putori, e un cuvânt greu?
    Toți vor să citească ce se citește. Da’ de ce? Citește, domnule, ce te pasionează…
    O căutare simplă pe goagăl, niște cuvinte 🔧 și un domeniu urmat de banalul cuvânt cărți (pdf, doc, eventual, și bineînțeles în 😝 pe care aceștia le stăpânesc cât de cât pentru o lectură cursivă că altfel le moare la intrare, interesul).
    Cum zic, „ezact” așa ca în fraza de la sfârșitul articolului…
    Trebuie să fim cinstiți cu noi…

  • >