Despre principii. Și-o întrebare: tu cum evoluezi?

în Cărţi / Diverse / Educație
11
februarie
9'
0

Principiile lui Ray Dalio, atât cele de viață, cât și cele de muncă, nu te dau pe spate. Nu sunt chestii la care nu te-ai gândit vreodată. Nu găsești ceva la care să spui: vai, dacă făceam asta, aș fi fost departe, cum de nu m-am gândit la așa ceva? Problema e că foarte puțini dintre noi chiar ținem cont de propriile principii. Analizând principiile lui Dalio, mi-am dat seama că sunt multe lucruri care, dacă le-aș face cum ar trebui, mi-ar face viața mult mai ușoară. Ray Dalio zice așa. Frate, visurile tale plus realitate plus determinare este egal cu o viață de succes. Bla, bla, bla, veți spune. Și așa zic și eu când întâlnesc prostioarele de-astea scrise în tot felul de cărți cu un marketing muuult mai bun decât merită. Nea Dalio, a se slăbi, deci, că mai știm oameni cu visuri, care știu cum stă treaba cu realitatea și au determinare. Și n-au ajuns deloc la o viață de succes.

Dar apoi vin principiile. Și dacă le pui pe hârtie și te analizezi în funcție de ele, cu sinceritate, îți dai seama – e cazul meu, de pildă – că acel tip cu o bună înțelegere a realității și cu multă determinare e cam bou, chiar dacă și-a depășit cu mult condiția și are ceea ce se poate numi după cele mai multe standarde o viață de succes. Și scriu despre asta pentru că s-ar putea să ajungeți la concluzia la care am ajuns și eu dacă puneți principiile în fața voastră și încercați să răspundeți sincer. Eu am făcut-o și nu mi-a plăcut deloc rezultatul. De ce? Pentru că mi-am dat seama că de multe ori mă păcălesc și – dintr-o comoditate cretină, care doar amână o problemă pe care tot va trebui să o înfrunt sau pur și simplu pentru că nu vreau să supăr pe cineva – fug de multe ori de decizii. Și în relațiile personale, dar și-n cele de muncă. La cele din urmă mă voi referi în special în continuare.
Sunt multe principii în cartea lui Dalio, n-o să le înșir pe toate aici, mai ales că anul trecut cartea a apărut și-n limba română, aleg doar câteva, la care mie mi-a dat cu minus. Fără îndoială vă recomand și cartea, fie și pentru povestea de viață a unuia care, după ce-a căzut de foarte sus, până în punctul în care s-a împrumutat de 4000 de dolari de la taică-su ca să poată trăi, a ajuns unul dintre cei mai bogați și influenți oameni din lume. Așadar, iată câteva principii pe care sigur le ai și tu. Întrebarea e: le și aplici?

Fii un hiperrealist!

Sunt, mi-am zis. Hm, chiar sunt? Sau când vine vorba de anumite decizii nu mai țin cont de realitate. Mai degrabă, deși de multe ori dau dovadă de o înțelegere exactă a realității, nu țin cont de asta în deciziile pe care le iau. Și-am pierdut de multe ori din cauza asta. Știți, sunt acele situații dar tu nu știai că n-o să se întâmple asta? Ce-a fost în capul tău? Ba știam, dar am zis că poate… Sau există acele situații – în prezent trec prin una care a afectat performanțele firmei și nu e deloc plăcută – în care ai interpretat greșit toate semnele, ai făcut legături între fapte, întâmplări și date care nu erau legate și ai creat o poveste care doar pare reală, dar nu este. Și când asta poate să-ți dea peste cap toată afacerea nu e deloc frumos. Iar dacă eu pot să mă înșel atât de mult, dacă pot fi atât de departe de realitate după 20 de ani de experiență în domeniul ăsta, a fi extrem de realist se dovedește foarte greu. De aceea vă sfătuiesc să faceți ce-am făcut eu: să produceți și să analizați date, cât mai multe date și informații. Dacă știți să faceți asta și nu vă mai bazați deciziile exclusiv pe ”feeling”, pe ceea ce simțiți, aveți o șansă. Eu m-am organizat în felul ăsta de curând, după ce mi-am însușit analiza despre piața de entertainment din cartea ”Streaming, stealing, sharing”, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Iau altfel deciziile și sunt mult mai sigur de rezultatul acestor decizii.

Fii radical deschis la minte și radical transparent!

Asta este, în opinia mea, foarte greu de realizat. Mai ales dacă ești ca mine și îți vine foarte greu să spui NU. Deși am făcut pași importanți în ultimii ani în a reuși să spun NU și să nu mă chinuie apoi gândul că am refuzat pe cineva. Vă spun, noi, ăștia, crescuți în comunism, suntem iremediabil distruși la cap. Serios. Habar nu am ce se întâmplă cu mine, dar am o mare problemă să spun NU. De când m-am născut sunt așa. Aoleu, să nu cumva să supăr pe cineva, că nu-i frumos. Așa ajung în cele mai idioate situații posibile. Mi-e teamă să nu supăr, mă pun de prea multe ori în locul celui căruia aș putea să-i spun simplu nu și de multe ori zic: hai, mă, că ție nu ți-ar pica bine dacă ai cere asta și altcineva ți-ar spune ție nu. Dar asta mă face să pierd nu doar foarte mult timp important, ci și resurse. Și mă transformă într-o persoană care pentru a nu spune NU fuge de decizii, le amână, încearcă să lase timpul să rezolve lucruri. Și nu e deloc bine. Am pierdut mult din cauza asta. Și am și ratat afaceri, am stricat multe relații, am făcut multe greșeli. Așadar, sfatul meu aici, în încercarea de a fi transparenți: spuneți NU. Dacă vă iese, sunteți tari. Eu încă lucrez cu mine.
Și ajung la cea mai importantă chestiune.

Evoluează sau mori!

Deși sunt în continuare de acord că scopul omului în viață este fericirea, sunt de acord și cu teza lui Dalio, care spune că evoluția este cea mai mare împlinire și cea mai mare răsplată a vieții. Iar evoluția asta, pentru Ray Dalio, înseamnă o adaptare permanentă printr-un proces de încercare – eroare. Aici, deși stau bine, pentru că nu mi-e frică de eșec, nu mi-a fost niciodată, am o problemă să învăț tot ceea ce este de învățat dintr-un astfel de proces. Adică, am încercat de zeci de ori, am făcut sute de greșeli, iar pe unele am ajuns să constat că le-am repetat chiar de două, de trei sau de mai multe ori. Nu știu dacă e vorba de prostie, cum se spune atunci când repeți greșelile. Uneori cred și eu că despre asta e vorba. Cert este că în timp am învățat să fac ceva de care am fugit toată copilăria. Să revin la durere. E și sfatul lui Dalio. Să mergi la durere mai degrabă decât să o eviți. Pentru că durerea plus reflecție înseamnă progres. Și dacă înveți să nu mai fugi de durere și știi ce să înveți din acea durere atunci evoluezi. Este ceea ce eu, unul, am făcut în procesul de slăbire, de pildă. E infernal procesul și îi înțeleg perfect pe cei care spun că nu pot. Nu pot nu pentru că sunt ei slabi, ci pentru că e greu și e nevoie de determinare. Când am îmbrățișat durerea și am învățat de acolo ce era de învățat, procesul m-a dus unde sunt astăzi. Este ceea ce am reușit să facem cu emisiunea Starea nației. Am greșit, am analizat ce s-a întâmplat, am redesenat și am reluat. Zilnic, săptămânal, în fiecare lună, sezon după sezon. Greșind și refăcând procesul am ajuns unde suntem, cu o producție care se încăpățânează să existe și să facă audiență, în ciuda faptului că e nevoită, pentru a-și păstra principiile pe care a fost construită, să se mute de la o televiziune la alta. Și cred că aici este cheia. Să încerci, să greșești, să refaci planul învățând din ce-ai greșit și găsind soluții și apoi să încerci din nou. Sigur, e nevoie de studiu permanent, de lecturi, de discuții cu oameni mai deștepți decât tine. Dar dacă eu am făcut-o, cred că oricine poate. Și atunci mă întreb de ce atât de puțini oameni sunt dispuși să evolueze?

Și cred și că procesul în cinci pași pentru a obține ceea ce vrei de la viață, detaliat de Dalio (scopuri clare, identifică și nu tolera problemele, diagnostichează problemele, astfel încât să mergi la cauza lor, fă un plan, dă totul pentru a-l realiza) ajută mult.

Tu cum faci să evoluezi?
Sper măcar să vă fi pus pe gânduri aceste rânduri.
Scrieți-mi aici sau la [email protected], care-s principiile voastre și cum faceți să evoluați. Vreau să vorbesc despre asta într-o ediție a podcastului Vocea nației, pe care-l găsești pe soundcloud sau pe stareanației.ro, adică aici. Mulțumesc.


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Organizează-te sau mori! Șase lucruri care mă ajută pe mine să fac aproape tot ce-mi propun

>