Imoral și disprețuitor, Augustin Lazăr trecea

în Amintiri / Diverse / Educație
07
aprilie
16'
31
  • Înainte de a vă pronunța pe subiect, înainte de a avea certitudini, înainte de a scoate arsenalul de înjurături, precum miile de naivi ușor de păcălit de pe Facebook, citiți textul Dianei Oncioiu, publicat pe site-ul dela0.ro. Îl găsiți aici. Este încă un motiv pentru care astfel de proiecte jurnalistice independente nu că merită, ci trebuie susținute serios de public, de cetățeni, prin donații. Asta dacă vrem să primim și informații, nu doar propagandă.

 

  • Să te naști în casa unui anticomunist foarte vocal poate fi greu de suportat, de multe ori umilitor. Acum, îi port tatălui meu un respect atât de profund pentru atitudinea lui de dinainte de 89 și pentru ce m-a învățat, încât l-am iertat pentru multe dintre lucrurile rele pe care le-a făcut.

 

  • În cazul lui Augustin Lazăr nu e vorba de o culpă juridică, ci de o culpă morală, care există tocmai din dorința acestuia de a fi în continuare procurorul general al României. Acest om nici nu ar fi trebuit să ajungă într-o asemenea poziție.

 

  • Și angajații aparatului nazist operau cu legea în mână. Asta nu pricepe Lazăr. Sau se preface, ca orice mincinos dovedit, vezi cazul negării protocoalelor ilegale până în ultimul moment. Lazăr nu s-a mulțumit să fie o rotiță a sistemului represiv comunist, a ajuns să fie o roată mare și importantă în sistemul construit de actuala securitate, prin protocoalele secrete. Prea puțin se discută despre asta.

 

  • Din păcate, noi, românii, nu doar că suntem foarte ușor de dus de nas de către astfel de oameni, cum ar fi procurorul Augustin Lazăr, dar ne păstrăm această dorință nebună de a ne îndrăgosti de cineva și de a folosi permanent dubla măsură. Semn că suntem, deocamdată, incapabili să învățăm din greșeli.

 

La ora 22.00 se ia curentul. Așa se întâmplă în fiecare seară, în ultimul timp. E frig în casă. Iarna e prea frig și vara e prea cald. Stăm la zece. Tata a vrut atât de sus, pentru că și maică-sa a stat la 4 din 4 și nu vrea să-i bată nimeni în cap. Ne repetă asta de fiecare dată când întrebăm, după ce urcăm zece etaje pe scări, de ce nu stăm și noi mai jos. Cred că asta n-a luat în calcul. Dacă i-ar fi spus cineva că va sta în blocul cu cel mai prost lift din lume, poate ar fi luat altă decizie. Pe la mine prin cameră, fiind pe colț, câteodată bate vântul. Ridic mâna de sub pături și simt asta. Sunt în pat, mă uit pe tavan, unde, din când în când, din întunericul de pe stradă, farurile mașinilor proiectează umbre ciudate pe tavan. Nu există nicio sursă de lumină în cameră. Sunt îmbrăcat cu maieu și două bluze, am izmene și o pereche de pantaloni de bumbac. Șosetele – sau sosetele, cum le zicea tata – sunt obligatorii. Nu-mi iese decât nasul din pături. Nu mă mișc, pentru că totul e rece în jur. Avem ușile deschise la camere. Eu la a mea, sor-mea la a ei, mama și tata ușa de la sufragerie. Asta pentru a asigura comunicarea cu singura sursă de căldură din casă: aragazul. Cele trei ochiuri sunt deschise la maximum. La fel, cuptorul, care are ușa lăsată, ca să răspândească mai multă căldură. Dar nu face față. Produce însă un sfârâit pe care-l detest. Așa-s nopțile de toamna până primăvara în ultimii ani. Câteodată caloriferele se încălzesc. Dar eu par a mă fi născut fără noroc. Când celelalte sunt calde, cel din camera mea abia dacă se dezmorțește. Nu știu ce probleme ”la coloană”, îmi spune tata. Asta a dus și la apariția mucegaiului pe pereți. Tata îl curăță o dată pe an, cum poate. Iarna, aerisirea coloanei înseamnă tone de apă scoase cu un furtun pe bloc. Degeaba, după câteva zile, apa nu mai ajunge caldă și la noi.

Tata lucrează în trei schimburi la Uzina 1 Mai.

E strungar. Acolo lucrează și mama. Ea e ingineră. Tovarășa inginer și tovarășul strungar. Cazul tipic de tocilară îndrăgostită de un golan mișto (tata era un golan mișto: cânta la chitară, avea mușchi, făcuse box și gimnastică, făcea tot felul de giumbușlucuri, scamatorii, un adevărat one man show). Toată copilăria noastră – și probabil a multor copii din generația mea – a fost despre caznele mamei de a-l aduce pe drumul cel bun pe tata. Iar eu și sor-mea am fost martorii acestei odisee. Din care sper să se nască în curând o carte.
N-avem radio în casă, avem un televizor sport, o antenă pe bloc (unde ajungem foarte rapid) cu care prindem bulgarii, ba chiar și niște posturi de radio. Dar îl avem pe tata, care vorbește despre cum e afară, despre libertate și înjură sistemul. Singura palmă pe care am încasat-o de la tata a fost în clasa a doua, când am venit de la școală mândru că ocupasem locul întâi la un concurs. Bravo, Bombix, mi-a zis tata. Ce concurs? Viața și opera lui Nicolae Ceaușescu, spun eu. N-am știut de unde-a venit, n-am avut timp să mă feresc. Două lecții am primit atunci de la el, în următoarele ore: una despre Ceaușescu și a doua despre eschive, pe care le-am repetat constant cu el toată copilăria.
Atunci am înțeles că Nicolae Ceaușescu, despre care ni se spuneau atât de multe lucruri frumoase la școală, e dușmanul. Și-aveam să înțeleg asta de multe ori când se lua curentul, seara. Când stăteam ore întregi la coadă la lactate. Când tata, băut fiind, ieșea pe balconul de la sufragerie și cânta:

”Partidul, Ceaușescu, Româniiia!”

Vizavi de noi mai era un bețiv simpatic, Eugen. Alcoolul l-a prăpădit și pe el, la fel ca pe tata. Fata lui, Mirela, era în clasă cu mine. Eram frați de suferință, cu doi tați alcoolici și scandalagii. Mai ieșea și ăla să-l acompanieze pe-al meu, când nu ieșea să cânte despre Dinamo, echipa lui favorită. Ăsta ținea cu echipa Miliției și înjura regimul, erau multe astfel de contradicții amuzante atunci. Când tata ieșea pe balcon să înjure regimul, puteai vedea cum dispar, rând pe rând, luminile de la lămpile cu gaz din blocurile de peste drum. Oamenii se temeau. O dată, după un episod d-ăsta, a venit cineva și l-a luat pe tata. Nu ne-au spus ai noștri ce s-a întâmplat, dar câteva luni n-a mai ieșit pe balcon, să strige.
Tata n-a făcut niciodată din atitudinea lui o chestie importantă. I se părea normal să se comporte așa. În 89, după ce-a rupt împreună cu ai lui colegi porțile uzinei 1 Mai, sudate la ordinul lui Corneliu Anastase, tatăl Robertei Anastase, și-a văzut că la Ploiești nu se întâmplă mai multe, a plecat în București. A participat la evenimente, s-a întors după câteva zile, când s-a liniștit treaba. L-au căutat unii să-l cheme să-și scoată certificat, s-a certat cu ei, a zis mereu că a fost la Revoluție să scape țara de comunism, nu să ia certificate, pământuri și scutiri de impozite. Îi înjura de mama focului pe revoluționari, cu toate asociațiile lor, i se părea anormal să vrei avantaje pentru că ai ieșit în stradă să scapi de comunism. Așa a fost tata. Un om simplu, cu un suflet enorm, fără prea multă școală, cu multe conflicte interne pe care le stingea cu multă băutură. Un om care spunea întotdeauna ce gândea și care a ales să lupte în felul lui neînsemnat și de multe ori stupid împotriva unui regim odios. Și l-am iubit enorm pentru asta.

Ce îmi spune mie domnul Augustin Lazăr,

la 35 de ani de când taică-miu, un strungar amărât din Ploiești, striga de la balcon, atunci când se lua curentul: Partidul, Ceaușescu, Româniiiia!  La 35 de ani de când, cum scriu colegii de la dela0.ro, ”tânărul procuror Augustin Lazăr a semnat în 1985 și 1986, în cadrul comisiei prezidate la Penitenciarul Aiud, procese verbale de ședință care recomandau menținerea în detenție a deținutului politic Iulius Filip.”
Domnul Lazăr spune așa: Printre cele 50-60 de dosare era posibil să fie și o persoană ca domnul Filip și condițiile erau verificate în același mod la toate persoanele, indiferent de ce condamnare aveau. Procurorul nu avea contact cu condamnatul din penitenciar, iar comisia era la grefa penitenciarului. Îmi exprim regretul pentru drama acestui om despre care acum am auzit, pe care nu l-am cunoscut.  Se vede că a suferit nevinovat. El avea o condamnare dată de un tribunal militar și se afla la Aiud în executarea unei pedepse.”

Plecând de la declarațiile domnului Lazăr, am făcut joi seară, la emisiunea Starea nației, un material pe care-l puteți urmări aici.

Nu vă puteți închipui câte înjurături, de la oameni aparent normali, am putut să primesc după acest material! De fapt, sigur unii dintre ei se vor uita măcar în diagonală pe acest articol. Ca să mai înjure o dată, pentru că foarte puțini oameni acceptă că greșesc, chiar când li se demonstrează asta. Cei mai mulți dintre ei, am dedus din comentarii, nici măcar nu urmăriseră ce-am spus la tv. O tot dădeau cu Lazăr care nu e Lazăr, că e vorba de altul, fix ce-am spus și eu la tv, dar oamenii ăștia par a fi într-o transă, nu poți discuta cu ei. Au doar certitudini. Și verdicte, pe care le împart violent. Zace câte un mic dictator în fiecare om care, foarte mic în realitate, devine puternic și mare și curajos pe net. Puternic, mare, curajos, dar neinformat. Iar când nu ești informat, riști, de multe ori, să pici de prost. Dar nu asta e problema, e dreptul oamenilor să se exprime.
Întrebarea e cum poți, în România anului 2019, să urăști comunismul și să susții în același timp la șefia unei instituții precum Parchetul General un nene care a fost parte a acelui regim? A celei mai periculoase părți a lui. Fără să fie obligat. Și asta pentru ce? Pentru că acel om pare că luptă acum împotriva lui Dragnea și a PSD-ului? Serios? Asta e mult mai idioată decât aia cu vecinul meu, nea Eugen, care înjura sistemul în timp ce ținea cu Dinamo.

Augustin Lazăr a lucrat împotriva populației României

în acești ultimi ani, în baza acelor protocoale secrete și ilegale, dintre Servicii și Parchete. El este Lazăr care spunea, întrebat de protocoale: ”Doamne, Dumnezeule!” Da, e același Lazăr, nu e vorba de altul…
Deci, dânsul nu s-a mulțumit cu statutul de rotiță a unui regim represiv, a ținut să fie, după mai bine de 30 de ani, o roată de car, o piesă mult mai importantă, în regimul ilegal și împotriva drepturilor omului instituit de SRI, care a considerat Justiția, presa și economia României câmpuri tactice, în ultimii 30 de ani. Un astfel de om sărim să susținem? Ce anume în ființa multora dintre noi poate fi atât de iremediabil stricat, încât să ne putem minți în acest fel? Să credem că putem viola democrația în numele democrației! Să credem că unuia precum Lazăr i se pot ierta mizeriile trecutului doar pentru că în prezent luptă împotriva a ceea ce o importantă parte a societății, pe bună dreptate, consideră a fi răul cel mai mare pentru România: Dragnea, PSD și dorința lor de a-și subordona Justiția!

Dubla măsură. De ce le iertăm orice oamenilor de la care așteptăm salvarea?

Mi-am făcut un obicei din a mă întreba zilnic ce-am învățat. Și o fac și-n cazul ăsta, al procurorului Augustin Lazăr. Ce avem noi de învățat de aici? În primul rând, despre idolatrie. Ajungem foarte ușor la ea. Ba, aș putea să îmi forțez norocul și să spun că avem o nevoie bolnavă de a idolatriza pe cineva. Nu știu de unde vine asta, aș putea ghici câteva surse, dat fiind că de vreo trei ani tot studiez ce scriu marii specialiști ai lumii despre activitatea creierului și despre comportamentul uman. Cred în primul rând, văzând reacțiile oamenilor la diverse subiecte, analizându-le și comparându-le de peste 20 de ani, mult mai intens însă în ultimii 6 ani, de când am acces la date de audiențe și alte unelte de măsurare, că de vină este părerea foarte proastă pe care o avem despre noi. Oamenii care se îndrăgostesc rapid și de oricine cred despre ei că nu merită foarte mult. Și-atunci se agață de oricine e dispus să le acorde atenție. Chiar și cei ajunși într-o poziție bună, realizați, suferă de acest sindrom al impostorului. Apoi, comunismul în special a lăsat urme adânci în mintea noastră. Avem nevoie permanent de un salvator. De un tătuc. Întotdeauna am văzut așa lucrurile în istoria noastră, iar propaganda comunistă, care s-a sprijinit pe oameni de nădejde, gen Sergiu Nicolaescu și alții, pentru a mistifica prin glorificare istoria ”marelui” popor român, a făcut minuni la acest capitol. Așteptăm întotdeauna un salvator. După 89, a fost Iliescu, apoi a fost Constantinescu, apoi a fost Băsescu, apoi a fost – pentru unii încă este – Iohannis. Se pregătesc să intre în acest rol alde Cioloș și alții. Merg mult prin țară și nu există întâlnire la care să nu se ridice din public un om, de regulă trecut de 65 de ani, care să mă întrebe: dar când intrați în politică, domnule Pătraru, ca să salvați țara asta? Că în dumneavoastră avem încredere! De fiecare dată le explic că țara n-o poate salva un om, că e o chestiune care se face cu voința tuturor, că nu mă consider deloc capabil de a face mai mult decât meseria pentru care încă mă pregătesc în fiecare zi. Cât timp voința noastră va fi să așteptăm un salvator, care să ne ia de mână și să ne ducă la lumină, țara asta nu va putea fi salvată.
Asta așa, drept răspuns pentru cei care s-au grăbit să-l apere pe Augustin Lazăr, profanând astfel memoria celor care au fost împotriva sistemului, indiferent de consecințe.

Presa este bună.

Apoi, aș vrea să remarc din nou rolul benefic pentru democrație al presei. Indiferent de derapaje, și acum, la fel ca-n cazul fratelui lui Băsescu, la fel ca-n cazul abuzurilor procurorilor DNA, la fel ca-n multe alte cazuri, presa a fost cea care a pus subiectul în dezbatere publică. Sigur, acea presă este o mașină de manipulare, acea presă face niște derapaje inimaginabile de multe ori, acea presă ține captiv un public în vârstă, incapabil să deosebească adevărul de fals. Dar, dincolo de toate aceste aspecte, al căror efect nociv ar putea fi diminuat dacă instituțiile în drept și-ar face datoria, este vital pentru construirea democrației această diversitate a presei, această paletă de opinii de la o extremă la cealaltă (pentru că avem posturi tv care fac fix aceleași derapaje, dar pentru altă tabără. Dar alea sunt considerate de unii bune, pentru că le confirmă lor opiniile). De-aia cred că lupți împotriva democrației când strigi în stradă să se închidă o instituție de presă.

Pe cine punem în funcții?

Nu în ultimul rând, cred că lecția cea mai importantă pentru democrație este asta: oamenii care ajung să dețină funcții importante în instituțiile statului trebuie să fie dincolo de orice bănuială. Profesional, mulți văd în Lazăr garanția unei instituții performante și care funcționează în interesul cetățeanului, deși justiția din România arată jalnic și procurorii conduși de domnul Lazăr nu au avut mari performanțe – să fim serioși, se stă de 30 de ani cu dosarul revoluției sub fund. Moral însă, domnul Lazăr a fost o rotiță a unui sistem odios, pe care îl condamnăm pe bună dreptate atât de vehement. O democrație nu poate fi decât strâmbă cu domnul Augustin Lazăr la șefia unei instituții cum este Parchetului General. Nu mai zic că e o mare problemă cu noi, cu toată societatea, faptul că un astfel de personaj a ajuns în acea funcție. Dar poate că ”sistemul” tocmai asta și-a dorit când l-a împins acolo, nu? Chiar, știe cineva (și aici mă întreb și pe mine și îi întreb pe colegii mei jurnaliști) de ce această discuție despre trecutul domnului Lazăr nu s-a ”viralizat” în societate când dânsul a fost înșurubat în funcția de procuror general? Nimeni, nu? Mda…

Dacă ar mai fi fost astăzi aici, domnule Augustin Lazăr, Emil, un strungar amărât din Ploiești, v-ar fi dat cel puțin o palmă, dacă ar fi fost de față și-ar fi auzit cum justificați punerea, de bunăvoie și în mod repetat, în slujba dictaturii comuniste. N-ați fi știut de unde-a venit! Așa că, din partea lui, aș vrea să vă transmit un sincer și din toată inima: Sictir!

 

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Talentul nu există. Se crește. Așa că apucă-te de muncă!

  • In momentul asta din viața mea nu sunt pregătit s-o vad pe Adina procuror general. Ideea acea cu oameni dincolo de orice îndoială mi se pare fantastica! Ofițerul Verginius și-a ucis propria fiica, astfel romanii nu trebuiau să aibă încredere în el. Sa anulam republica romană…

  • Cand vorbesti prostii ,improsti cu minciuni si dezinformezi , si o faci pentru ca asa ai primit sarcina dela tatucul tau, te mai poti uita in oglinda ?

    • Bai esti prost???😀😀 vezi ca a fost decorat in Polonia cu cea mai inalta distinctie anticomunista!!! Toate bune si frumoase dar cand esti prost de mic, la batranete doar te joci!😂😂😂

  • Ok , si ce preferi sa se întâmple ? Ai vreo soluție pentru România ? Care crezi ca e drumul ? PSD sau lazar . Cu cine o să-l înlocuiască PSDul .

  • Acest articol este pura propaganda mincinoasa PSD-ista. Va rog sa-l ignorati, ca tot acest site de altfel… Dragos Patraru, JET!

  • Salut , Pătraru poți face o compilație cu Dănicilă ” cum stie să vorbește ” sa vada toți românii Campania Electorală PSD.
    Thanks.

  • Este foarte important sa avem un articol bine documentat pentru a ne face propria opinie în cunostinta de cauza. Nu trebuie ignorat contextul faptelor, ce stim acum nu se stia atunci, mentalitatea de astazi nu este aceeasi cu cea din 1985-86. Se cunoaste vreun caz de detinut politic eliberat înainte de termen în acea perioada ? Era posibil asa ceva, atunci ? Faptele trebuie cântarite serios, în spiritul adevarului si al echitatii, nu al pasiunilor. Nimeni nu este detinatorul adevarului a priori. Doar când slujim adevarul suntem credibili.

  • >