Spune-mi câte lucruri știi să faci bine, ca să-ți spun ce putere de negociere ai!

în Cărţi / Copii / Educație
02
mai
14'
7

Suntem, fără doar și poate, țara forței de muncă ieftine. În principal pentru asta se deschid afaceri în România. Și ăștia-s investitorii pe care-i merităm, pentru că, în 1990, în 2000, în 2010 am ratat șansa de a reforma educația și, odată cu ea, societatea românească în ansamblu. Și, la fel, suntem pe cale să ratăm ocazia asta și-n 2020.
Nu sunt un adept al teoriilor conspiraționiste, dar sunt greu de ignorat toate dovezile cu privire la ce s-a vrut a se face din această țară: o zonă în care ”marii investitori” (care practică sclavia, pentru că asta se întâmplă în România) să găsească forță de lucru ieftină și docilă. Pentru asta educația a fost ținută jos de tot, infrastructura – la fel (e ceva adevăr în chestia aia cu autostrăzile dorite și cele nedorite), iar sindicatele au fost distruse, guvernului Boc revenindu-i sarcina de a le aplica lovitura decisivă. Practic, românii au fost siliți să aleagă între a munci aici, pe un salariu de mizerie, și a pleca în străinătate, departe de casă, abandonându-și aici copiii și alimentând astfel viitorul perfect pentru corporațiile care vor sclavi, oameni slab reprezentați, care nu-și pot negocia condiții decente de muncă. Aici suntem, după 30 de ani de ce-am înțeles noi din libertate și democrație. O societate căreia i se arată permanent marota cu lupta împotriva corupției, o societate în care peste jumătate dintre contractele de muncă sunt pe salariul minim, un salariu mizerabil, o societate în care cetățenii sunt dezbinați cu atenție și conduși cu abilitate de propagandă în direcții greșite, pentru a nu vedea de fapt adevăratele problemele, pentru a nu pune întrebările care contează. O societate ai cărei membri luptă cu înverșunare unii împotriva celorlalți, acuzându-se că sunt leneși și proști, în loc să lupte împreună pentru o viață mai bună.

Este educația, fraților!

Ei bine, oricât de idiot ar suna asta, nu sunt foarte multe de făcut în legătură cu starea de fapt, pe termen scurt. În sensul că nu poți pocni din degete precum Thanos, pentru a-i face să dispară pe cei care ne-au adus și ne țin în această situație. Sigur că e nevoie de măsuri concrete la nivelul puterii, e nevoie de investiții serioase în educație (nu în arme, că România aia educată nu se face cu arme, domnule Iohannis), de un program coerent de guvernare (nu mizeria cu care PSD îi păcălește pe oameni), de o voință politică puternică, prin care să ne propunem să scoatem țara din această zonă de sclavie, în care, mă rog, ne-am băgat sau ne-au băgat alții – asta e deja irelevant astăzi.

Ne tot uităm cum au făcut alții și încercăm să copiem. Din păcate, nici asta nu facem. Doar dăm din gură. Cu un tupeu fantastic, aflată pentru a șaptesutecinzecișipatra oară în fotoliul de ministru al Educației, doamna Andronescu vorbește despre modelul japonez. Deja simt că par eu tâmpit dacă mă apuc să explic de ce doamna Andronescu e pe dinafară complet. Așa că nu voi face asta, mai ales că arăt aproape zilnic, la emisiunea Starea nației, de ce doamna Andronescu și alții precum dânsa trebuie să nu mai aibă acces la conducerea acestui minister. Dar pentru că tot am ajuns la modele, o să vă spun cum putem salva lucrurile noi, cetățenii. Întâi, fiecare pentru el, apoi, toți, împreună, pentru copiii noștri și pentru copiii copiilor noștri.

Exemplul Singapore.

Da, da, Singapore, unde 5,5 milioane de oameni trăiesc pe o insulă cu diametrul de 30 de kilometri. Un oraș-stat fără resurse naturale, cu excepția unui port cu apă adâncă. Până și o parte din apa potabilă, pe care noi o avem la discreție și de care ne batem joc (chiar, dimineață, când te-ai spălat pe dinți, ai lăsat apa să curgă timp de două minute?), este importată. În 1965, rata șomajului era aici de aproape 45%. Ce se întâmplă azi în Singapore? Păi, se întâmplă o chestie pe care dacă ești ignorant și prost și fugi de probleme, în loc să le recunoști n-ai cum să o realizezi, ci doar stai să te miri cum au reușit alții. Rata șomajului în Singapore este sub două procente. PIB-ul pe cap de locuitor are valoarea de 321% din media globală. E, ce credeți că se întâmplă cu copiii din Singapore? Poate că ați auzit la știri sau ați citit pe undeva că se numără constant printre cei mai buni elevi din lume conform clasificării PISA. De ce? Pentru că… educație, tati. Ce fel de educație? Pentru ce anume? O să-l citez aici pe Patrick Tay, jurist, membru ales al Parlamentului din Singapore. N-am vorbit eu cu el, ci Barbara Oakley, care predă unul dinre cele mai populare cursuri din lume, Learning how to learn, pe Coursera.com. L-au urmat deja peste 1,6 milioane de oameni. Eu am aflat despre asta din cartea Barbarei, Mindshift, tradusă la noi de Curtea veche. Recomand. Așadar, ce spune Patrick despre muncă și ce trebuie să învățăm noi: ”Gradul de ocupare a forței de muncă și capacitatea de a obține un loc de muncă par să crească zi de zi. Trebuie să atragem investitori în Singapore, pentru a crea locuri de muncă BUNE ȘI BINE PLĂTITE. Dar totodată avem nevoie de slujbe care satisfac forța noastră de muncă, al cărei profil se schimbă rapid. Trebuie să regândim locurile de muncă și să îi ajutăm pe oameni să se respecializeze pentru a le putea ocupa. Fiecare are rolul său, angajatul, angajatorul, guvernul și, la nivel înalt, societatea însăși.”

Să punem întrebările corecte

Serios, se poate asta? Se poate ca toți actorii implicați să lucreze împreună, pentru a mări plăcinta din care mănâncă toată lumea, în interesul tuturor? Mda, iată că la unii se poate. Iar în Singapore puterea este o uniune între guvern, sindicate și deținătorii de afaceri. Iată ce explică același Patrick Tay: ”Suntem una dintre puținele țări unde se procedează așa – unde patronii, reprezentanții guvernului și sindicatele stau de vorbă  în aceeași încăpere (fac asta în fiecare săptămână). Avem un scop comun major, acela de a face să crească tortul economic, în loc de a încerca să-l împărțim între noi. Toți suntem conștienți de faptul că nu trebuie să ne preocupe cine ia felia sau firimitura cea mai mare. (…) Ce trebuie să facă fiecare angajat? Ce fel de responsabilitate are o companie în ceea ce privește redefinirea locurilor de muncă, automatizarea, inovarea și creșterea productivității? cum îi poate ajuta guvernul pe angajați să-și îndeplinească potențialul? Cum poate societatea în sine să sprijine schimbarea din punctul de vedere al modelelor sociale și politice?” Mișto întrebări, nu? Noi ne-am oprit la faza cu avem nevoie de investitori. Sigur, avem nevoie. Toată lumea e de acord. Dar ce fel de investitori? Ce vrem noi de la acești investitori? Ce condiții trebuie să îndeplinească investitorii sufletului? Nu ne-am mai întrebat. N-a mai existat niciun politician în România care să își ia libertatea să întrebe asta: Alo, domnule investitor, ok, vii, faci locuri de muncă, dar cu cât îi plătești pe oameni? Că pe noi ne interesează ca oamenii care muncesc să fie plătiți decent. Nu vom permite ca oamenii care au un loc de muncă să nu poată să trăiască. Să fie nevoiți să se împrumute de la o lună la alta doar pentru a-și asigura traiul la un nivel minim.
Cum spuneam, nu s-a ajuns până aici cu discuția. Ba, mai mult, poate pentru a nu se ajunge aici, s-au luat toate măsurile politice necesare, iar forța ne negociere a oamenilor a fost distrusă cu bună știință. Pentru asta trebuie să le mulțumim tuturor guvernelor de la Boc încoace.

Deci, ce e de făcut?

Și-acum, pentru că, așa cum scriam mai sus, rahatul ăsta e greu de desfăcut, atâta vreme cât vom alege să ne conducă oameni care au o cu totul altă agendă decât bunăstarea cetățenilor (culmea, ambele opțiuni politice pe care le avem acum, la stânga și la dreapta, se întrec în politici împotriva oamenilor care muncesc în țara asta), să vedem ce putem face pe persoană fizică, cum ar spune clasicul idiot Vanghelie. Sunt două chestiuni importante pe care fiecare dintre noi trebuie să le facă, pentru a dobândi putere de negociere și pentru a putea să își controleze cariera și veniturile:

  1. Învață permanent!

Îi și aud pe unii: ”fleoșc, Pătrare, ai descoperit apa caldă!” Din păcate, prea mulți dintre noi sunt încă la nivelul la care văd educația cu totul greșit. Sistemul aflat încă în vigoare doar pentru că e foarte greu de schimbat ne-a spus că dacă învățăm bine până la o anumită vârstă primim un bilet care ne oferă acces în lumea celor care nu vor mai fi nevoiți să învețe niciodată. Știu, știu, nu e cazul tău, al celui care citești aceste rânduri și ai ajuns până în acest punct, dar cum naiba se face că peste 90% dintre absolvenții de școală nu mai pun mâna pe o carte după ce își termină studiile? Și, repet, nu e vina lor, e vina unui sistem care mai pregătește oameni doar pentru trecut, nicidecum pentru viitor. Cu cât mai repede înțelegem asta, cu atât mai mari devin șansele să ne salvăm. Nu devii mai bun la ceva dacă nu mai studiezi. Ci vei fi peste cinci ani același tip care a ieșit din școală, dar vei avea în plus ceva experiență. O pradă sigură pentru unul care va ieși din școală peste cinci ani. O persoană cu pretenții ridicate, de care orice ”investitor” din spațiul ăsta va fi mai mult decât bucuros să scape. Că la noi politica de resurse umane e precum la licitațiile publice: cel mai mic preț câștigă. Așa că dacă nu devii indispensabil, dacă nu reușești să fii, probând zilnic asta, ăla fără de care nu se poate – ceea ce e aproape imposibil în ziua de azi – vei fi mereu în pericol.

  1. Diversifică!

Cine reușește să-și dezvolte mai multe abilități și să le cultive urmând tot felul de școli, cursuri, citind, practicând chiar în timpul liber, acela nu are cum să cadă pradă schimbărilor economice rapide. În următorii zece ani, spun specialiștii, 1,5 miliarde de oameni vor rămâne fără loc de muncă pentru simplul motiv că meseriile lor vor dispărea. Asta în condițiile în care în anul 2100 vom fi 10.5 miliarde de suflete pe pământ.  Tu ce faci acum, azi, ca să nu fi printre acei oameni care vor rămâne pe dinafară?
Gândiți-vă că sunteți curier, de pildă, că tot m-a enervat pe mine un curier azi. Puteți alege să faceți asta pentru tot restul vieții, dar există șanse foarte mari să fiți concediat peste doi-trei ani, când un copil va accepta să lucreze pe bani și mai puțini, în condiții și mai proaste. Sau când o dronă îmi va livra mie pachetul în curte, astfel încât un nesimțit care trebuia să îmi aducă azi un pachet să nu mai sune în centrală de acasă și să spună că nu m-a găsit la domiciliu, deși suntem zece inși în curte, n-avea cum să vină și să nu i se răspundă (v-am zis că sunt nervos!).
E, gândiți-vă ce-ar fi ca în acești trei ani, în loc să păcăliți munca (de fapt, pe voi), să vă dezvoltați și cu totul alte abilități! Să faceți o școală, de pildă. Sau un curs de programator. Și să și lucrați efectiv. Sau să urmați o școală de instalatori, de exemplu. Eu, dacă aș rămâne fără posibilități într-unul din cele vreo zece domenii în care m-am pregătit în ultimii 20 de ani, m-aș face instalator, pe cuvânt. Știți cât câștigă un instalator bun? Mult mai mult decât un curier. Există oameni care stau cu lunile să găsească un instalator bun. Vă dați seama cât aș câștiga eu ca instalator, date fiind abilitățile mele de organizare, comunicare, vânzare etc.? Hm, e o chestie pe care trebuie să o iau în calcul!

La Starea nației, de pildă, ca-n multe alte locuri, fiecare om face mai multe lucruri. E foarte greu să ții un loc de muncă ocupat pentru o persoană care face un singur lucru. Oricât de bun ar fi acel om, unul care face două lucruri bine îi va lua locul până la urmă.

Și un sfat nesolicitat.

Mai ales dacă nu ți-ai ales meseria care-ți place, acum ai ocazia perfectă să îți urmezi visul, să faci ceea ce ți-ai dorit întotdeauna. Sigur că trebuie să muncești pe brânci pentru asta. Sigur că trebuie să faci sacrificii, de la berea cu prietenii până la timpul petrecut cu familia, dar nimeni n-a zis că o să fie ușor. Adică, poți să stai să-ți plângi de milă și să dai vina pe alții, cam asta e ceea ce facem noi românii, acum, sau poți să-ți iei destinul în propriile mâini și să te pui pe treabă. Nu uita un lucru: trăim vremurile din istoria oamenirii în care e cel mai ușor să realizezi ceea ce îți propui. Acum chiar e valabilă aia cu ”trebuie doar să vrei”.

Poate că va mai dura până când vom acționa din nou împreună, ca popor, pentru a dobândi forță de negociere. Și cred că suntem pe drumul cel bun și acolo, chiar dacă va mai dura. Că, asta e, corporațiile au bani, iar guvernele apără în zilele noastre peste tot în lume mai degrabă corporații decât cetățeni. Pe de altă parte, mulți dintre noi putem dobândi mai multă putere de negociere. Dacă nu te-ai născut într-un sat uitat de lume, într-o familie care nu te-a trimis la școală, poți face multe pentru tine. Gândește-te un pic la asta. Și scrie-mi, dacă vrei, pe [email protected] Baftă!

 

Dacă vrei să știi mai multe despre cum poți să înveți altfel, îți recomand cartea Mindshift, de Barbara Oakley. Dacă nu crezi că ești pregătit și respingi ideea că trebuie să te instruiești permanent și că ai nevoie de mai multe specializări în lumea de azi, atunci îți recomand și Mindset, a lui Carol Dweck. Pentru că, înainte de orice, avem nevoie de o mentalitate flexibilă. Iar Carol e foarte bună în a ne face să ne dăm seama în ce zone dăm dovadă de mentalitate rigidă.

Un dialog interesant despre muncă și drepturi am avut la Cafeneaua nației cu Victoria Stoiciu, expert în relații de muncă. Găsiți toată discuția aici.

 

 

Și ediția specială Starea nației, despre muncă, e toată aici.

 

 

Photo by Quino Al on Unsplash

 


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Românii și furtul de conținut online. Studiu de caz cu doamna E.

  • Stimate Dragoș, vezi că nu e chiar așa, copii lăsați acasă poate au o șansă în plus. În cazul meu, când copilul era în clasa 11-a,mi-am dat seama că nu îl voi putea întreține în facultate, asa că am luat decizia să plec în UK, la vârsta de 43 de ani. Acum, ce-mi pare rău că nu am plecat mai devreme, vara asta termină facultatea, una de stat foarte grea și căutată, unde media de admitere a fost undeva la 9.49, după facultate are multiple posibilități pt un job bun, în țara sau afară, încerc să nu-l influențez. Pe lingă facultate, am putut să achit anticipat 3/4 din creditul ipotecar, anul asta cred că termin cu el. Am putut să merg și eu cu familia în 2 concedii pe an, nu mai tremur de la un salariu la altul!

    Ce voi face în continuare? Nu știu, mai stau câțiva ani și mă gândesc, oricum pt mine faptul că am plecat din țară, chiar și singur, sotia a rămas acasă, a însemnat cel mai bhn lucru ce mi sa intimplat in viața!

    Am putut in acest fel să-mi ajut copilul să facă ce-și dorea, a reușit să termine o facultate foarte grea!

    • Cea mai mare greșeală este să generalizăm plecând de la exemplul personal. Cei mai mulți dintre copiii lăsați acasă, statistic vorbind, nu au o șansă în plus, ci mai multe în minus. Există date certe în legătură cu asta. Faptul că tu ești un caz fericit nu face neadevărat ce susțin eu în text. Apoi, din câte înțeleg, copilul tău era mare deja când ai decis să pleci, cei mai mulți copii ai celor care pleacă au între 1 și 10 ani și sunt lăsați cu bunicii, de regulă. Asta ca să îți răspund la mesaj. Dar nu despre asta e textul meu. Eu spun doar cât de important e să ne schimbăm viziunea despre învățare, atâta tot. Cât despre copilul tău, îi doresc tot binele din lume, deși în România nu există la ora asta multe facultăți care să îți garanteze în vreun domeniu o carieră de succes. Poate Medicina, poate Dreptul și-or mai fi câteva, dar puține. Asta pentru că în sistemul nostru dobândești cunoștințe, nu abilități. Cunosc mulți oameni care au terminat cu zece facultatea și nu găsesc un loc de muncă. Iar fără abilități poți ajunge foarte ușor, cu un master în buzunar, să așezi marfă în raft la hipermarket. Mulțumesc pentru comentariu. 🙂

  • In articol se induce ideea ca in tara asta ca nu exista istorie, decit de la Basescu – Boc incoace!!!! Asta este problema de baza!!!! In timpul lui Boc s-a dat o lege a educatiei facuta da specialisti, care era un inceput f. bun pentru a o discuta siimplementa „uniti'( cum vrea ‘dascal’ Abramburica azi) ! A venit vvponta & comp si au macelarit de unii singuri aceasta lege si abia acum se vad ‘rezultatele’!!! DEZASTRU in educatie !!!! Ce au facut jurnalistii in acest timp: NIMIC!!! toti au ‘analizat’ si au acceptat macelarirea, iar acum se da vina pe multinationale, …..; cam aceleasi multinationale sint peste tot in lume unde se prospera! DE CE in Romania nu se poate? SIMPLU: pentru ca se FURA de unde se poate, pentru ca LEGILE sint proaste si se modifica f.f.f.des, nu exista nici o PREDICTIBILITATE, nu sint oameni cinstiti care sa aplice legile corect, nu sint jurnalisti care sa analizeze realitatea CORECT, nu bazat pe ‘rating’…etc. Daca tot vrem sa schimbam, hai sa incepem cu inceputul , 1990, sa invatam ce a fost rau , sa inlocuim analfabetii functionali de peste tot, sa punem oameni in functii bazat pe profesionalism + BUN SIMT, sa sprijinim oamenii educati ( nu cu diplome false) si cu experienta profesionala DOVEDITA , sa scoatem in fata oamenii care fac ceva pentru comunitatea lor; sa nu mai ne facem ca nu vedem MIZERIILE de la guvernarea actuala ( care sint facute cam de aceeasi oameni, de dinainte de Basescu-Boc!) ……PENTRU ca tara sa se reseteze in BINE, e nevoie de demascare a TUTUROR relelor facute de la 1989 incoace de TOTI!!!! Indrazniti: chemati la pe Dl. Basescu, Dl.Boc , E. Constantinescu, IMPREUNA cu VVponta, Tariceanu, intrebati la obiect, si lasati sa-si argumenteze actiunile ( fara intreruperi) ..pentru ca poporul sa reflecteze si sa ajunga SINGUR la concluzii personale, nu induce prin manipulari bazate pe uri personale!!!!! SUCCESS!

  • Sunt complet de acord cu opinia dumneavoastra, insa nu vad o solutie la problema educatiei care sa nu calce pe bataturi o tona de oameni.

    Din perspectiva mea, de om cu 18 ani de „invatamant” din cei 28 de existenta, 95% dintre „profesorii” care ar fi trebuit sa ma invete merita reprofesionalizati. Poate ca instalatori. Din sute de oameni a caror meserie este sa ma invete pe mine si sa ma pregateasca pentru viitor, tin minte numele a trei: unul din ciclul gimnazial, unul din ciclul liceal si unul din universitar. Atat.

    Am fost un elev excelent, student peste medie; dar totul a fost munca mea. Am „luptat” impotriva profesorilor, care, in loc sa ma ajute, imi puneau bete in roate, tocmai din cauza lipsei lor de competenta. Pur si simplu, sunt prosti in meseria lor. Pur si simplu nu sunt in stare sa predea. Citesc un ppt, citesc din manual, se blocheaza la cele mai elementare intrebari, nu fac fata energiei unui copil. Distrug orice farama de bucurie de a merge la scoala prin propria frustrare si incompetenta. Din fericire (si pentru mine si pentru ei), nu am suferit abuzuri fizice.

    Ce voi face eu cand voi avea putere: pe langa depolitizarea completa a tuturor scolilor si inspectoratelor si cresterea salariilor profesorilor la nivel de parlamentar, scoli noi, unde chiar este nevoie, criminalizarea „fondului clasei”, etc, chestii din astea de „curatat gradina”…reprofesionalizare completa a intregului sistem educational. Aducem frumos niste experti recunoscuti international si bagam profesorii la scoala. Care nu fac fata, le gasim altceva de facut. Poate sa puna tevile in noile scoli. Daca uita ca sunt platiti ca sa creasca niste oameni, afara din sistem. Daca uita ca ei sunt adultul in orice, ORICE situatie creata de niste COPII si utilizeaza forta, fie verbala fie fizica, la inchisoare cu monstrii.

    Vor avea salariu sa nu aiba grija zilei de maine, conditii excelente, manuale bune, programa logica dar in secunda in care ridica vocea la un elev, in secunda in care se aprind reflexele comuniste in ei, in secunda in care uita ca sunt acolo pentru copii, nu invers, afara pe viata din sistem plus orice pedeapsa decide sistemul de justitie.

    Radical? Da. Nu neg. Dar de cand e normalitatea ceva radical?

  • „SPUNE-MI CÂTE LUCRURI ȘTII SĂ FACI BINE, CA SĂ-ȚI SPUN”… CÂTE SĂ-ȚI MAI PUN ÎN CÂRCĂ PE ACELAȘI NENOROCIT DE SALARIU DE CARE NU CUMVA SĂ CUTEZI SĂ TE PLÂNGI!.. ăsta ar fi trebuit să fie titlul articolului, pentru că cei mai mulți asta îndură, din păcate, încă la locul lor de muncă.

    DACĂ NU EȘTI PILA CUI TREBUIE, șefuleții și diectorașii zeloși și sabotori
    te mănâncă de viu cu toată educația ta. Iar dacă mai ai și ceva bună creștere, bun simț, maniere și, spre nenorocul tău, chiar vrei să muncești pentru a optimiza actul muncii și a îmbunătăți procedurile… ești pierdut. Asta pentru că îi incomodezi pe cei veniți pe pile și pe cei care i-au adus. Iar dacă nu te amenință cu concedierea, te trimit pe la vreo secție/departament de tipul „batalionului disciplinar” ca să te învețe minte și pe tine, dar mai ales pe cei care ar fi putut nutri astfel de gânduri. Despre ce vorbești dumneata poate că e valabil prin București… prin țară, din păcate, lucrurile nu s-au schimbat deloc. Caracatița s-a reprodus și a format generații noi de zeloși, care la rândul lor și-au adus odraslele și beizadelele lor pe posturi călduțe, plătite regește, dar unde munca e făcută de fraierul amenințat cu concedierea, că de umilințele îndurate nici nu mai are putere să se plângă. E în zadar iar colegilor nu le pasă. Liderul de sindicat e mână in mână cu patronatul. Individualismul și-a făcut apariția odată cu capitalismul de rit nou. Desolidarizarea organizată este noua orânduire pentru că nu mai avem un singur dușman. Noi suntem dușmanul, și al nostru și al celorlalți…

    Și à propos, nu e vorba despre nicio conspirație. Asta cu conspirațiile e de un infantilism dus dincolo de cea mai elementară logică. Orice prost fără argumente o bagă p’asta cu conspirațiile și se umflă în pene cu suficiența lui asumată.
    Ceea ce prezinți dumneata poartă numele de Neoliberalism… „Gașca din Chicago” (Chicago Boys) a produs, la vremea ei, un model care, peste ani, a devenit ceea ce dumneata numești sclavie și toată polologhia… Ce a ajuns în România post-comunistă este exact ceea ce a servit pieței externe și modelului propus.
    Business, nenică.
    Profitul nu ține cont de cine suferă, altfel capitalismul s-ar fi bazat doar pe muncă cinstită, concurență loială și nu pe vânzarea de negrilor (vezi revoluția industrială engleză, profiturile marginale, etc. ). Ca să înțelegem de ce suntem unde suntem cu planeta, nu numai cu țara, da, trebuie să mergem la școală și mai ales cu lectura mult mai departe de conferințele TED și de cărțile promovate de librării, fie ele și cele de tipul Amazon sau altele, care joacă, ce să vezi, tot cartea profitului. Îți vând iluzia unei înțelegeri a lumii, dar nu fac referire la ceea ce e util de știut, de fapt ca sa poți avea o părere informată și realistă despre ce se întâmplă cu noi și cu lumea asta.
    Discuția nu e doar amplă ci macroideologică…

    Dar văd că idealismul cu care ne-ați obișnuit persistă…

  • „chiar, dimineață, când te-ai spălat pe dinți, ai lăsat apa să curgă timp de două minute?”. Am găsit un grafic unde se arată că , din apa potabilă care se consumă,70% se utilizează in agricultură şi zootehnie, 22% in industrie şi 8% in uzul casnic. Cred că dacă vrem să dăm o mină de ajutor/Un semnal in economisirea apei , ar fi cel mai eficient să fim atenți la ce mîncăm (unde a fost produsă materia primă, dacă este sezonul/timpul natural al acelui produs, etc). Este adevărat că putem economisi şi prin inchiderea robinetului cînd ne spălăm pe dinți, dar este ca o picătură intr-un ocean. Ceea ce ne-a fost băgat in cap la şcoală pe timpul lui răposatul ,văd că ne-a rămas, măcar pe copii noştri să-i invățăm bine.

  • >