Bani pe gratis, pentru o lume mai bună. O utopie?

în Amintiri / Cărţi / Copii / Diverse / Educație
03
iunie
13'
26

Vizita Papei a adus și poate cel mai bun discurs ținut în România în ultimii 30 de ani. Asta pentru că discursurile la noi sunt ținute în general de oameni conduși de ură. Papa Francisc a vorbit despre păcatele lumii de azi: consumerism, avariție, bogăție peste măsură și nejustificată, marginalizare, discriminare, lipsă de solidaritate, lipsă de toleranță. Dar cea mai puternică idee din discurs a fost despre inegalitatea care se adâncește peste tot. Prea multă, prea mare inegalitate în lumea noastră! Și prea puțină, mult prea puțină solidaritate. Extrem de puțini oameni putred de bogați și foarte mulți oameni care trăiesc în sărăcie, suferință, excludere, alungați de pe pământurile lor de boli și războaie. Știu, Papa are voie să vorbească despre toate astea fără să fie făcut imediat idiot de toți cei care au doar certitudini. Când o spune altul, ăla e clar un idiot.
Și recunosc că eu, vorbind despre inegalitate atât de des (practic în fiecare seară, la Starea nației – sper că v-ați abonat la canalul de youtube, îl găsiți aici) sunt un idiot. Sunt idiotul la care făcea referire scriitorul englez Arthur Young, când vorbea despre cum oamenii săraci trebuie să fie ținuți în sărăcie, altfel nu vor fi productivi.

Doar idioții nu pricep asta, spunea el. Așa sunt văzuți oamenii săraci de sute de ani. Fizicianul francez Hecquet scria pe la 1700 că săracii sunt ca umbrele din tablouri: furnizează contrastul necesar.
Și da, privirea asta mercantilă asupra lumii, ideea că țările pot prospera doar pe spinarea altor țări, a pus omenirea în mișcare. Dar unde suntem acum? Mai suntem acolo, în situația care a precedat revoluția industrială? Deloc, cred eu. Și nu doar eu. De-aia trebuie să schimbăm totul, nu doar cum vedem educația, de pildă.

Banii, un drept, nu o favoare

Știu, e șocant să citești rândul de mai sus. Dar mai citiți-l o dată. Și încă o dată. Acum lăsați ideea să își facă treaba în capul vostru.
Trăim într-o lume în care zahărul ucide mai mulți oameni decât praful de pușcă, cum spune Harari (Sapiens, Homo deus, 21 de lecții pentru secolul XXI – toate traduse și la noi). E mult mai probabil să mori de obezitate decât de foame. Producem nu mult, producem enorm. Și producem și prost, mâncarea proastă e cea care ne omoară practic. Ați făcut așa, un calcul, cât irosiți lună de lună? Familia mea reușește nu doar să furnizeze un venit lunar altor trei familii, ci și să asigure hrană suficientă pentru o familie defavorizată de pe stradă doar din ce-ar trebui să arunce din frigider în fiecare zi. Sunt zeci, sute de magazine alimentare și altele se deschid. Cheltuim foarte mult pe mâncare, deși noi, românii, suntem săraci. De ce? Simplu. Pentru că oamenii săraci iau decizii proaste. Voi explica mai jos de ce se întâmplă asta.

Întrebarea e următoarea: dacă a sosit timpul pentru o schimbare de paradigmă? Dacă ar trebui să privim lumea altfel? Economia, banii, munca, totul! Dacă toți oamenii ar trebui să primească garantat un venit minim, care să le asigure traiul? Iar singura condiție pentru a primi acești bani să fie existența pulsului. Ai puls, primești bani. Fără întrebări, fără condiții, fără să faci dovada că i-ai cheltuit pentru ceva anume, fără să fii nevoit să prezinți probe că au fost să te angajezi și fără să ți se ia banii aceștia când găsești de lucru. A trecut luna, primești suma! O utopie, nu? Așa a fost și democrația. Și așa au fost și comunismul, fascismul, care din păcate au devenit realitate. Așa a fost și liberalismul. Care, până la un punct – de care deja am trecut -, ne-a salvat. Știu, vă temeți, la fel ca mulți, nu neapărat că n-ar fi posibil – pentru că ar fi, culmea, a le da oamenilor săraci bani pur și simplu e mai ieftin decât să controlezi cu un aparat stufos de funcționari un sistem de asistență socială total ineficient – ci vă temeți că asta ar fi nu un fel de fundație solidă pentru cei săraci, de unde ei să se poată dezvolta, ci un fel de tavan, de plafon care i-ar face să nu mai muncească. Rutger Bergman arată în cartea lui, ”Utopia for realists and how we can get there” – nu știu să existe traducere în limba română, că temerea asta este una dintre multele noastre percepții false asupra lumii (recomand poate înainte de această carte – pentru a vă face flexibili cu privire la subiect, altele trei, Pericolele percepției – Bobby Duffy, Factfulness – Hans Rosling și Mindset, de Carol Dweck).

Mitul săracului leneș

Trăim într-o lume în care inegalitățile sunt enorme. Oamenii care trăiesc în sărăcie sunt condamnați. Să luăm cazul românesc. Ați văzut statisticile, tot vorbim despre ele în fiecare an.

Unul din trei români trăiește în sărăcie extremă, iar 250.000 de copii merg la culcare flămânzi, în fiecare seară.

Problema este cu oamenii care muncesc și totuși nu pot ieși din sărăcie. Știți placa, atunci când se discută problema săracilor. A, păi, e simplu, domnule – auzim des peste tot – românii nu sunt productivi! Asta e o prostie imensă, productivitatea nu depinde decât în mică măsură de mine, ca muncitor, ci de firmă, de dotări, de cum își școlește ea muncitorii, de cum este condusă. O firmă prost condusă va da întotdeauna vina pentru rezultatele slabe pe lipsa de productivitate a muncitorilor. Știm asta, vedem în fiecare zi exemple.
Apoi, românii sunt leneși și preferă să stea acasă. Fals. Românii, la fel ca toți oamenii, își fac calcule. Și când calculele nu ies, nici oamenii nu vor să mai iasă la muncă. E normal. Nu e nimeni încântat să stea acasă pe 140 de lei pe lună, dar nici nu poți munci pe 1400 de lei și să vezi că la final de lună nu poți supraviețui. Așa că faci un compromis. Stai pe acel ajutor social și cauți soluții: lucrezi la negru, faci agricultură de subzistență, faci ce trebuie să faci pentru a supraviețui. Te descurci. Ia să li se dea oamenilor acei 1400 de lei fără să fie în vreun fel condiționați (se întâmplă în unele domenii, cum ar fi de pildă în IT, unde eistă o scutire de taxe, deci banii pe care ar trebui să-i ia statul ajung în buzunarele angajaților). Să li se spună tuturor: uite, pentru că sunteți plătiți cu salariul minim pe economie, primiți și acești bani de la stat. Așadar, aveți 1400 de lei indiferent dacă munciți sau nu! Efectele, spun studiile citate de Rutger Bergman în cartea sa (pe care vă sfătuiesc să o citiți – nici eu nu aș fi crezut unele lucruri fără dovezi solide) sunt incredibile și arată cât de greșite sunt percepțiile noastre despre lume și despre sărăcie.

Nu înțelegem ce face sărăcia dintr-un om.

Ce-i face la nivelul creierului, la nivelul încrederii de sine, la nivelul motivației și al înțelegerii lumii în care trăiește. Sărăcia mănâncă din tine la propriu. Jordan Peterson are în cartea sa mult prea lăudată un exemplu excelent, din lumea crabilor. Care când sunt învinși suferă practic o modificare a creierului. Li se topește creierul și le crește în loc unul de învinși, de loseri. Iar asta se vede efectiv când te uiți la crabul respectiv. De aici și regula lui Peterson, să ții spatele drept și pieptul în față.
Sărăcia îți distruge toate scopurile pe care le-ai putea avea în viață. Totul devine o luptă zilnică de a pune ceva în gură, de a prinde și ziua de mâine. Am fost acolo, știu cum e. A trăi de pe-o zi pe alta nu înseamnă viață. Nu viață de om cel puțin. Când îți faci calculul și vezi că trebuie să te împrumuți ca să poți face față cheltuielilor lunare pe care nu le mai poți reduce mai mult de atât (adică nu ai în programul lunar nici măcar o ieșire la restaurant, un film, o carte, un curs, un teatru) nu există o ieșire decât pentru unul dintr-o sută. Azi, familia mea dă echivalentul a două salarii minime pe lună pe cărți, cursuri online, filme, muzică, teatru, concerte. Acum 20 de ani, când eu și soția mea ne-am căsătorit, calculam banii de pâine. Azi, discutăm despre concedii de o lună prin Europa, acum 20 de ani discutam doar despre mâine. Dacă reușim să supraviețuim, în condițiile în care amândoi munceam.

Când ești sărac, perspectiva ta asupra vieții se schimbă total și nu mai poți nici măcar să visezi că într-o zi vei putea fi cea mai bună versiune a ta. Sărăcia te consumă cu totul, asta trebuie să înțelegem cu toții. Odată ce-am priceput asta, putem discuta cum îi scoatem pe oameni din sărăcia extremă. Iar o soluție din ce în ce mai discutată, în vremurile acestea, este să li se asigure oamenilor un venit care să nu le mai pună sub semnul întrebării ziua de mâine. Asta îi va face să ia decizii mult mai bune. Pentru că:

oamenii săraci nu iau decizii proaste pentru că sunt proști, ci pentru că sunt săraci.

E aici un mare adevăr pe care dacă-l putem înțelege vom vedea cu totul altfel lucrurile. Bergman compară mintea unui om sărac cu un computer nou, care trebuie să ruleze mai multe programe complexe, care cer resurse, în același timp. După o vreme, computerul va merge din ce în ce mai încet, va da din ce în ce mai multe erori și, până la urmă, se va bloca. Nu pentru că e prost, ci pentru că are de îndeplinit prea multe sarcini în același timp. Asta se întâmplă cu oamenii săraci: iau decizii proaste pentru că trăiesc în condiții în care oricine ar lua decizii proaste. Când nu aveam bani, am luat cele mai idioate decizii, pe care îmi e imposibil să le explic acum. De pildă, prin anul 2002, m-am împrumutat de 2500 de lei. Aveam nevoie de bani, se născuse Andreea, nu aveam deloc. Au fost momente cumplite. Aveam nopți în care pur și simplu plângeam ore întregi, pentru că nu vedeam o soluție. Am pus 2400 de lei într-un buzunar, iar 100 de lei i-am pus la pariuri, pe un bilet ”sigur”. Doar că, la coada de la agenție, mi-au fost furați din buzunar cei 2400 de lei. Când am ajuns acasă, Monica m-a întrebat, plângând, ce-a fost în capul meu să intru în agenția de pariuri când aveam cu totul altă treabă. ”Sunt pur și simplu idiot” a fost singurul răspuns decent pe care l-am găsit. Am zeci, sute de astfel de exemple, care au o singură explicație, acoperită de studii serioase:

oamenii săraci iau decizii proaste.

Când vă mai gândiți să aruncați vina pe oamenii care trăiesc în sărăcie, încercați să vă puneți în locul lor. Dar nu la modul: a, m-am pus în locul lor, eu aș face asta, asta și asta. Că așa e ușor. Nu, puneți-vă în locul lor nu cu mintea voastră, care nu are grija aoleu, ce mănânc mâine, ci cu mintea lor. Dacă ați fi fost al șaselea copil al unei familii dintr-un sat a cărui școală e la zece kilometri depărtare, iar familia ar fi decis să vă țină acasă după patru clase, ca să aveți grijă de cele două capre, cum ați vedea ieșirea din sărăcie? Care ar fi motivația voastră? Cum ați vedea lumea? Ce scopuri v-ați fixa pentru următorii 5, 10, 25 de ani? Nu mai e la fel, nu?
Iar cu sărăcia mai e o mare problemă: nu poți lua o pauză de la ea. Iar asta, până la urmă, te distruge.

Deci, ce ziceți?

O viață decentă, fără sărăcie extremă, e un privilegiu pentru care trebuie să muncești din greu sau ar trebui să fie un drept pe care îl merităm cu toții, într-o lume a abundenței, în care munca e preluată din ce în ce mai mult de mașini?

Înainte să urlați împotrivă, am făcut-o și eu acum 15 ani – când, culmea, abia mă ajungeam cu banii de la o lună la alta – gândiți-vă câte astfel de idei au fost respinse cu violență în istorie pentru ca apoi să devină realitate, iar azi nu ne putem închipui lumea fără ele? Fraților, a trecut o clipă, dacă ne raportăm la existența lui homo sapiens, de când oamenii puteau fi vânduți ca sclavi, de când femeile nu erau considerate oameni, de când copiii munceau legal de la vârsta de 4 ani (găsiți mai multe despre subiect la Ha-Joon Chang – Samaritenii cei răi și Economics – a user’s guide, chiar și 23 de lucruri care nu ți se spun despre capitalism – toate trei traduse la noi)

De ce oare, într-o lume din ce în ce mai conectată, ne încăpățânăm să ridicăm între noi ziduri din ce în ce mai înalte? Visez la o lume în care, uitându-se înapoi la zilele astea, la anii de acum, oamenilor le va fi imposibil să creadă în urmă cu atât de puțin timp eram capabili să ne purtăm atât de rău cu semenii noștri. Să lăsăm atât de mulți oameni în urmă.

O utopie, nu-i așa?

 

 

 

 

Foto: Inquam
https://inquamphotos.com/


ți-a plăcut acest articol ?

Citește și

Spune-mi câte lucruri știi să faci bine, ca să-ți spun ce putere de negociere ai!

  • Întreținerea sărăciei, în toate formele și manifestările ei, asigură continuitate pentru alte ministere care ar dispărea cu totul dacă toți „săracii” ar avea după ce bea apă, s-ar putea ocuoa de copiii lor, dacă ar avea timp să se oerfectioneze fiecare în domeniul lui, dacă s-ar duce dracului la muncile alea oferite de un sistem învechit chiar mort (gen bani puțini, sclavie și discriminare cât încape), dacă n-ar mai da în cap sau sparge casele bogătașilor…
    Deveniți anormal de suspect, domnule, cu gândirea dvs. subversivă și manipulatoristică. Chiar așa, nu vă e un pic rușine, să vreți să destabilizați un eșafodaj care, „poftim, uitați”, redustribuie banii către atâtea nevoi de-a dreptul stringente (vezi apărare/înarmare, penitenciare, pensii speciale, etc., etc…)?

    Unde vreți să ajungem?

  • Propui o forma de falanster. Ai lucrat in industrie sau in agricultura?
    Respect autorii cartilor pe ca le citesti dar, pana la realitate este cale lunga. Ma gandesc cu groaza ce ar fi in tara noastra daca toata lumea care este prost platita la noi, ar zice:decat sa muncesc pe banii astia mai bine stau acasa. Uite, ca sa afli exact care este fenomenul, vorbeste cu cei care lucreaza in departamentele rh din industrie, o sa fi uimit de ceea ce vei afla, dar uimit.
    Mii de multumiri pt emisiunea starea natiei, sobre todo pt puntea de comunicare creata abordand un limbaj adecvat oamenilor dintr-o categorie foarte larga. Esti un maestru, ai identificat perfect problemele cele mai grave ale romanilor: comunicarea si educatia copiilor. Educatiaaa, nu cantitatea de integrale pe care le rezolva. Bravo, in sufletul meu esti deasupra lui Tanase.
    Cu multa stima,
    Violeta
    PS: scuze pt greselile de ortografie, nici inainte nu eram vreo lumina, acum ma chinui sa mi le amintesc.☺️

    • RH… Uite un departament complet inutil când vine vorba de recrutare de personal, de asigurarea unui climat de avansare bazata pe merit, pe abilități și competențe reale… Cercetari disciplinare, sancțiuni, șmecherii cu angajări sau avansări cu și pentru piloși… că pentru săraci un salt pe grila de salarizare e doar un vis despre care îi mai spune din an în Paște „doamna de la ștate”… „că el n-are carte și e și tâmpit”… vorba aia.

      Uite eu una chiar mi-aș dori ca toată lumea prost plătită să stea o vreme acasă. Un soi de „Désobéissance civile” în formă continuată … Poftim! Să vedem atunci ce vor face firmele, guvernele… Uite așa, tare aș vrea să-i văd pe ăia care o freacă în stil mare cum tre’ să pună ei osu’ la treabă…
      Dacă departamentele financiar din companiile de stat și private ar prelua angajările și salarizarea, cel juridic chestiunile de sancțiuni și alte giugele, că la sancțiuni și desfaceri de contracte sunt fruntași, de altfel, să vă văd atunci, scumpă doamnă, cum veți urla ca din gură de șarpe că nu sunteți plătită pe merit sau pe drept.
      Pfffff… dacă nu aș fi lucrat într-o astfel de direcție de așa-zis resurse (contra)umane, chiar că aș fi crezut remarca cu rh-ul.
      Să nu-mi spuneți că d-voastră chiar lucrați în domeniul ăsta. Nu de alta, dar răzbate o miasmă, așa de aroganță, gen…

      Domnule Pătraru, vă compară cu Tănase, tapițeru’ ?… că nu se înțelege… Sau vă ia la mișto, când o bagă cu cuvinte rare pentru noțiuni și mai rare, auzi la dânsa, falanster. Bate șaua să o pricepeți pe aia cu doctrina socială utopică a lu’ taica Fourier…👏 E su[b] ptilă stimabila. Frumos.

  • Ceea ce te defineste ca om este tocmai zbaterea asta de a iesi deasupra, acest chin „al nasterii” prin care devii ceea ce vrei sa devii: ori sa razbati deasupra problemelor, ori sa te complaci la limita subzistentei sau la mila altora… Pe parcursul asta sunt multe decizii de facut, in general poti sa „strangi din dinti” si sa tragi pentru un obiectiv mai indepartat dar mai consistent, respectiv poti „sa te relaxezi/sa-ti permiti”, sa scapi din vedere acel obiectiv consistent. Dincolo de putinele exceptii, cam toata lumea urmeaza acest parcurs, fiecare se zbate pentru ceva si isi alege un drum. Daca azi consumi tot ce faci, invariabil va veni o zi cand nu mai poti face (atat de mult sau deloc) dar de consumat tot trebuie sa consumi. Oricat de putin ai castiga, daca nu economisesti un cat de mic procent, n-ai cum sa fii pregatit pentru viitor. Asa se instaleaza saracia.
    Saracia nu se defineste in raport cu nevoile – ca devine o definire circulara, ci cu cat economisesti/investesti din ceea ce produci. Nevoile si saracia la modul absolut nu exista, ele sunt perpetuu redefinite: oricati bani „pe gratis” ai oferi, cei ce vor avea cei mai putini bani vor fi in continuare saraci, iar nevoile lor „fundamentale” (atentie la ghilimele) vor ramane pururea neacoperite!!!
    Da, este adevarat ca multi oameni inca se zbat pentru mancarea de zi cu zi… si aici statul/societatea ar trebui sa gaseasca mecanismele ca nimeni si nicaieri sa nu se culce flamand. Ai nevoie de mancare azi/acum, ar trebui cumva sa poti fi hranit la simpla cerere. Dar pe termen mediu si lung, cel apt sa munceasca trebuie sa munceasca, inclusiv pentru mancare sau alte „nevoi fundamentale”!
    A-i da bani „pe gratis” inseamna sa-l scutesti tocmai de acele „chinuri ale nasterii”, de acele eforturi constitutive, care-l creeaza ca om, inseamna sa-i tai tocmai aripile care ar fi putut sa-l ajute intr-o zi sa zboare, inseamna sa-l condamni pentru totdeauna! Dramatic nu este sa mananci cartofi cu paine o saptamana si apoi paine cu cartofi urmatoarea saptamana- la Sighet, sau oriunde in puscariile comuniste, au supravietuit oamenii si cu mai putin, ci dramatic existential este sa vezi un om care nu lupta, care asteapta, care a abandonat, care nu mai vrea sa fie om!!!
    mda, nu am pretentia sa fi scris ceva nou si nici nu cred ca are sens sa insist mai mult, poate mi-am pierdut timpul si pt ce am scris pana aici… pozitiile sunt de cand lumea distincte si ireconciliabile. realmente nu cred ca ii faci bine, unui om ce poate munci, astazi si aici, daca ii oferi 1400lei (salariul minim pe economie) fara sa munceasca!

  • o lista cu programe pilot pt UBI o gasiti aici https://en.wikipedia.org/wiki/Basic_income_pilots Pare foarte eficienta la scoaterea oamenilor din pragul de saracie – vezi testele din asia. Cum zicea Hararri, obezitatea omoara mai multi oameni decat foamea, deci pare ca saracia in sensul de lipsuri de baza e destul de scazuta. Omul este animal social, si cauta recunoastere de la cei din jurul sau. Intre oameni tot timpul va exista competitie. Indiferent cate necesitati vor fi armonizate (adapost, hrana, educatie) in orice grup va exista ierarhie, adica un ‘ultimul’, deci potential pentru depresie sau excludere sociala. Schimbam doar criteriul, sclavia / saracia / venitul minim / etc. Romanii nu vor joburi de sclavi aici, e ok, vin emigrantii. Noi mergem in vest, unde luam joburi de sclavi. Totul e relativ.

  • „Visez la o lume în care, uitându-se înapoi la zilele astea, la anii de acum, oamenilor le va fi imposibil să creadă în urmă cu atât de puțin timp eram capabili să ne purtăm atât de rău cu semenii noștri. Să lăsăm atât de mulți oameni în urmă.

    O utopie, nu-i așa?”

    Nu, omenirea spre asta se îndreaptă, că se va întâmpla cu bani gratis sau altceva, vom vedea, care mai apucă. ( Iliescu nu. Chiar dacă va prinde în viața această schimbare, ceea ce e foarte probabil, va fi marginalizat. Singurul…)

  • Dragoș, sunt student la vârsta de 29 de ani, în anul doi de facultate, am muncit înainte pentru a constata că nu voi putea să am o familie cu un salariu minim și să nu m-ai spun că m-am ales și cu o ușoară tulburare psihotică din cauza unui job de casier la o casă de pariuri, iar de doi ani părinții se chinuie, cum au făcut-o dintotdeauna pentru a-mi asigura un „salariu minim”. Mă descurc, am lăsat și un viciu prost și anume țigările, dar mi se rupe sufletul când văd studenți care trag de câțiva lei o săptămână. Încerc să ajut cât pot, încerc să dau cât pot, gătesc pentru ei, îi invit la masă, după cum spunei și tu cu „răposatul” ce și acolo unde este acum o duce bine, sunt sigur de asta, să nu mai spun de un bătrân ce cerșea printre studenți și pentru câțiva leuți le pupa mâna, nu am putut, m-a bufnit plânsul și i-am cumpărat de mâncare pentru o zi cu bonuri de la părinți. Marea mea surpriză este în schimb că sunt lăsat singur, sinceritatea mea sperie. Refuz să mă schimb, refuz să îmi calc principiile și valorile mele pentru o recunoștință „falsă” și de scurtă durată. Iubesc oamenii, dar ei mă resping. Oare să ai dreptate și sărăcia să ne împingă la așa comportamente ?!

    • Revin cu un update rușinos : „să nu mai spun”, educația de acasă a fost mai bună decât cea din învățământ pentru mine. Poate că suntem totuși prea deștepți iar eu nu am loc în această categorie, poate că de aceea sunt respins și nu mă învăț minte. Am dreptul la un venit minim ? L-am meritat în trecut ? Nu întreb ca un student la o facultate de prestigiu, întreb ca om.

  • >